Nicușor Dan, președintele României, ar fi vorbit seara trecută, la nunta lui Alexandru Nazare, despre formarea viitorului Guvern. Nunta anului din politica a avut loc în nordul Capitalei, unde au fost prezenți și colegii din actualul executiv interimar ai mirelui.
Întrebat, la finalul petrecerii, dacă a discutat și despre formarea Guvernului, Nicușor Dan a răspuns: „Am făcut și puțină politică”. Alexandru Nazare, ministru interimar al Finanțelor, s-a căsătorit sâmbătă, 12 septembrie, cu interpreta de muzică populară Maria Mihail, într-un local din nordul Bucureștiului. Ceremonia a avut loc la biserica Cașin, și a fost oficiată de opt preoți.
Cine intră la Guvernare. Concluziile nuntașilor Într-un context politic dificil, în care partidele din fosta Coaliție nu reușesc să se pună de acord despre cine va face parte din viitorul executiv, nunta lui Nazare a adus la un loc mai mulți lideri politici, prilej pentru a discuta despre executiv. Liberalii au decis deja să nu susțină un guvern tehnocrat condus de Luca Niculescu, dacă PSD va avea miniștri în componența sa.
Și PSD a afirmat anterior că, dacă nu va intra la guvernare, social-democrații nu vor susține învestirea guvernului. Alexandru Nazare, mirele serii, ar fi fost și el în trecut printre opțiunile de premier de pe masa președintelui.