♦ Saipem România, companie deţinută de italienii de la Saipem, compania care a câştigat cel mai mare contract de execuţie pentru proiectul Neptun Deep, începe să culeagă roadele ♦ Anul trecut, afacerile Saipem România au ajuns la 1,46 mld. lei, un salt de 96%, iar profitul net a ajuns la 99,6 mil.

lei, de la o pierdere de circa 4 mil. lei în 2024 ♦ Neptun Deep creează deja business, dar deocamdată, proiectele majore au fost atribuite unor multinaţionale cu experienţă în astfel de proiecte realizate în premieră în România. Datele publice mai arată că Saipem România avea la finalul anului trecut o echipă de 351 de oameni.

În 2023, italienii de la Saipem au câştigat un contract de 1,6 mld. euro pentru exe­cuţia de lucrări de proiectare, achiziţii, construcţie, instalare şi punere în funcţiune pentru proiectul Neptun Deep, din Marea Neagră. Cu o va­loare de 4 miliarde de euro, proiectul Neptun Deep, în care sunt implicaţi OMV Petrom şi Romgaz, ar putea debloca 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, transformând România în cel mai mare producător de gaze din UE.

Practic, Saipem a câştigat cel mai mare contract atribuit până în acest mo­­ment pentru realizarea Neptun Deep. În cadrul contractului, Saipem furnizează servicii de management, pro­iectare, achiziţii, fabricare, asam­bla­re, transport maritim, instalare, tes­tare şi punere în funcţiune pentru in­sta­la­ţiile offshore din cadrul proiec­tului. Totodată, contractul include testarea şi punerea în funcţiune a staţiei de măsu­rare a gazelor naturale şi a secţiunilor de lângă ţărm şi de pe uscat ale con­duc­tei de producţie a gazelor naturale, care vor fi construite de alţi contractori.

Lici­taţia pentru atribuirea acestui contract a fost lan­sată încă de pe vremea când ameri­canii de la ExxonMobil erau opera­torii Neptun Deep. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Bursă. Radu Hanga, preşedintele BVB: O evaluare bună va constitui un declanşator pentru antreprenorii locali să se uite tot mai mult la bursă ca la o soluţie fie de finanţare, fie de exit parţial Cât de atractivă este de fapt România pentru investitorii străini.

Piaţa locală atrage mai puţine ISD-uri greenfield per capita decât alte ţări, dar valoarea medie a proiectelor e mai mare Tranzacţie blocată. Preluarea Napolact de către grupul ungar Bonafarm s-a înţepenit la CSAT Bursă. Aerostar Bacău, „Rheinmetallul“ de România: Acţiunile companiei care întreţine avioanele F-16 şi lansatoarele HIMARS au urcat cu 50% într-o săptămână la Bursa de Valori Bucureşti Situaţia la graniţa de est se înrăutăţeşte.

Nicio zi fără drone ruseşti pe teritoriul României. Cum ajung dronele în România? Autostrăzile gazului.

Transgaz are un plan de 5 mld. euro pentru conducte, cu Neptun Deep la orizont. Care sunt cele mai mari proiecte?

Faţă în faţă. Cât costă produsele vedetă ale covrigăriilor Luca în Polonia versus România. Compania autohtonă a intrat pe piaţa poloneză cu o strategie total diferită de preţ Exportul de ovine vii a adus peste 2,3 miliarde de euro din Iordania, Algeria şi Arabia Saudită şi alte ţări în ultimul deceniu ZF Deschiderea de astăzi la Bursă.

Roxana Petrescu, ZF: Calendarul Neptun Deep este respectat la timp şi încadrat în buget. Investitorii recompensează prin aprecieri ale acţiunilor OMV Petrom şi Romgaz Ar putea România să îşi recâştige statutul de croitor al Europei? Uniconf: „Credem într-o mutare parţială a producţiei în afară.

Nu vedem un viitor în a produce 100% doar în România“ Guvernul anunţă că STS şi SRI lucrează la reconstrucţia sistemului informatic al Cadastrului în cloudul guvernamental, dar şi că blocajul continuă pe un termen nedefinit. „Nu putem anunţa o oră sau o dată fermă de repunere în funcţiune a platformei” ZF Agropower.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *