Polițiștii au fost sesizați prin apel 112 și s-au deplasat de urgență la fața locului. Potrivit Poliției Capitalei, la adresă, polițiștii Secției 13 au constatat că cele sesizate se confirmă și au identificat copilul, care ar fi căzut de la etajul al doilea al imobilului în care locuia.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că băiatul a căzut de la balcon, de la etajul 2, pe capota unei mașini parcate. A fost găsit conștient. El a suferit cel mai probabil o fractură de femur și este în operație.

Copilul era în casă cu mama Este vorba despre fiul fratelui rap-erului Puya. Copilul se afla cu mama sa în casă și este posibil ca aceasta să fi consumat alcool. În acest caz a fost anunțată și DGASPC.

Aceleași surse au arătat că părinții copilului sunt separați, fiind în proces de divorț. Un echipaj medical a intervenit pentru acordarea primelor îngrijiri pentru copil, care are și alte probleme medicale. Ulterior, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun. Totodată, urmează să fie sesizată unitatea de parchet competentă.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *