Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL, a făcut parte din delegația Parlamentului European care a mers la Dublin pentru a dezbate cum va arăta bugetul Uniunii în perioada 2028-2034. Acolo a avut loc vineri, 4 septembrie, o întâlnire între reprezentanți ai UE și guvernele țărilor membre.
„În cadrul întâlnirii, am apărat poziția Parlamentului și, implicit, un nivel mai ridicat al fondurilor europene pentru România. Mesajul meu a fost următorul: nu putem cere Uniunii Europene să facă mai mult și, în același timp, să îi reducem bugetul. Înțelegem constrângerile bugetare ale statelor membre.
Tocmai de aceea, propunem introducerea unor noi resurse proprii, precum o taxă digitală, care să ofere Uniunii predictibilitate și resurse suplimentare, fără a pune presiune pe cetățeni sau pe bugetele naționale”, a transmis Mureșan, într-o postare pe Facebook. Cerințele guvernelor din țările UE Cea mai grea misiune o va avea guvernul Irlandei, țara care după toate aceste negocieri va trebui să contureze o propunere de împărțire a bugetului, spune Siegfried Mureșan. El susține că Parlamentul European a cerut mai mulți bani pentru fondurile europene ale fiecărei țări, însă unele guverne s-ar fi opus.
„Consiliul, format din guvernele statelor membre, nu are încă o poziție comună. Unele dintre statele net contribuitoare susțin, la fel ca noi, că UE trebuie să facă mai multe pentru securitate și pentru întărirea economiei, păstrând în același timp agricultura și coeziunea drept priorități. Cu toate acestea, ele cer reducerea bugetului pentru a pune mai puțină presiune pe bugetele naționale”, a mai spus europarlamentarul.
Liberalul a concluzionat că, în forma pe care a susținut-o ca negociator din partea Parlamentului European, bugetul alocat României pentru proiecte și investiții ar crește cu 6 miliarde de euro.