Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Garda de Coasta O navă comercială s-a scufundat joi seara în Marea Neagră, la circa 20 de mile marine de Sfântu Gheorghe. Douăsprezece persoane au fost salvate în cadrul unei interveții dificile, desfășurată pe valuri de 2,5 metri.

Update 2: „În această seară am avut un eveniment în apele teritoriale românești. O navă a fost lovită. Din fericire, membrii echipajului au fost salvați.

Garda de Coastă a intervenit prompt, nimeni nu a fost rănit”, a precizat Nicușor Dan Update 1: Autoritatea Navală Română anunță că în această după-amiază în jurul orei 17:55, Serviciul MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorității Navale Române a primit o alertă COSPAS-SARSAT privind nava „PROGRESS IV”, pavilion Republica Dominicană, ultima poziție cunoscută fiind localizată la aproximativ 15 mile marine de Sfântu Gheorghe , în zona economică exclusivă a României. ​Nava comercială „MOHAMAD B” a fost direcționată în zonă imediat și de asemenea au fost mobilizate de urgență navele de salvare ARSVOM, SAR ARES și SAR ARTEMIS, alături de nava „MAI 0201” (Poliția de Frontieră), desemnată coordonator la fața locului. ​​La bordul navei „PROGRESS IV” se aflau 12 membri ai echipajului.

​Până la ora 20:47, toți au fost recuperați în viață prin efortul comun al echipajelor de salvare. ​Unul dintre membrii echipajului a suferit o fractură la braț și i se acordă îngrijiri medicale, urmând a fi efectuat transferul victimelor către navele specializate pentru acordarea primului ajutor și transportul la țărm. ​MRCC Constanța continuă monitorizarea situației și coordonarea operațiunilor de transfer.

Incidentul a avut loc în jurul orei 19. 00, la aproximativ 20 de mile marine sud-est de Sfântu Gheorghe. MRCC Constanța a declanșat o operațiune de căutare și salvare după ce a fost informat că la bordul navei comerciale izbucnise un incendiu.

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit cu un mijloc naval. O navă aflată în apropiere a comunicat că observase persoane în apă, iar polițiștii de frontieră au început imediat operațiunea de salvare. Toate cele 12 persoane aflate la bordul navei au fost salvate.

Zece dintre acestea au fost recuperate de polițiștii de frontieră, iar una era rănită. Alte două persoane au fost salvate de echipajul unei nave comerciale. Operațiunea de căutare și salvare s-a desfășurat în condiții dificile, valurile atingând aproximativ 2,5 metri.

Polițiștii de frontieră au coordonat intervenția în care au fost implicate două nave ARSVOM și o navă comercială, contribuind la salvarea tuturor celor 12 persoane aflate în pericol.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *