Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Analize » Naționalism sănătos sau patriotism? Ce mesaj a vrut să transmită președintele Nicușor Dan (Op-ed) Naționalism sănătos sau patriotism? Ce mesaj a vrut să transmită președintele Nicușor Dan (Op-ed) 02 sept.
2026 Dorin Dobrincu • Analize –> SHARE: WhatsApp icon Dorin Dobrincu. Foto: BOGDAN IORDACHE / MEDIAFAX FOTO Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Nicușor Dan a ținut marți un discurs la Catedrala Națională din București, la un eveniment al tinerilor ortodocși. Printre altele, președintele a pledat pentru un „naționalism sănătos”, fără să explice însă ce înțelege prin această formulă.
Ce a vrut, de fapt, să spună președintele? Există în spațiul public tendința de a suprapune naționalismul peste patriotism. Unii fac această echivalare convinși că este corectă.
Alții știu că cele două concepte nu sunt identice, dar preferă să le confunde. O parte consistentă a tradiției naționaliste românești a susținut ideea unei națiuni construite pe baze etnice, cu o componentă religioasă puternică și cu tendința de a privilegia o identitate etnică și religioasă majoritară. În studiile despre naționalism, această perspectivă este desemnată, între altele, prin termenul de etnonaționalism.
Etnonaționalismul a avut un rol important în Europa secolelor XIX și XX. El a contribuit la formarea conștiinței naționale, a mobilizat comunități și a stat la baza construcției unor state naționale. Dar aceeași idee a națiunii definite în primul rând etnic a alimentat și conflicte, excluderi și războaie care au însângerat continentul, inclusiv cele două conflagrații mondiale.
În postcomunism, și în România a început să se contureze, deși timid, o altă perspectivă: redefinirea națiunii într-un sens civic, dublată de ideea patriotismului constituțional. În această viziune, națiunea politică este formată din toți cetățenii statului, indiferent de originea etnică, religie, gen sau alte asemenea caracteristici. Aceasta nu înseamnă renunțarea la identitatea culturală.
Limba, istoria, memoria colectivă, simbolurile, tradițiile și emoțiile rămân importante. Înseamnă doar că apartenența la comunitatea politică nu este condiționată de sânge, origine sau credință. Am simplificat, desigur, niște chestiuni mult mai complicate.
Dar distincția mi se pare importantă. Pentru că „naționalism sănătos” nu spune, în sine, aproape nimic. Sănătos în raport cu ce concepție a națiunii?
Și în ce limite? După cum am văzut, nu există o singură concepție asupra națiunii sau a naționalismului. Problema este că, în România, discuția publică despre națiune, naționalism și patriotism rămâne dominată în mare măsură de prima perspectivă, cea etnonațională.
Mulți dintre concetățenii noștri au învățat să înțeleagă națiunea în această accepțiune, ca urmare a educației în sensul ei cel mai larg. Foarte puțini sunt familiarizați cu alternativa civică. Iar aici există și o problemă a mediului intelectual.
Deși studiile despre naționalism au făcut progrese importante și în România, prea mulți dintre cei care au pregătirea necesară pentru a participa la această dezbatere preferă să rămână între cărți, în sălile de conferințe sau de curs. Se feresc de arena publică, uneori și pentru a nu fi acuzați de cei pentru care orice discuție critică despre identitatea națională devine un atac la adresa comunității.