Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cuvântul „must” s-a tras în limba română din expresia latinească vinum mustum – vin nou/ vin tânăr. Astăzi, la „Dicționar”, vă propunem un cuvânt de toamnă, bogăție curată: must.
Dar și un nume misterios: Anselmo Turmeda. Cum? Nu știți cine a fost acest creștin?
Deschideți, atunci, „Dicționarul”! Generosul etnolog Gheorghiță Ciocioi e aici cu noi, dispus să ne împărtășească miezuri de povești: „Ce înțeles avea de fapt termenul latin must us? Este un termen moștenit din latină: vinum mustum.
Literal, vin proaspăt, vin tânăr. Adjectivul latin mustus are înțelesul de «nou», «proaspăt», «tânăr» (vezi Guțu). Romanii aveau o îmbinare a două cuvinte pentru must – vinum mustum.
Mustum a început să fie folosit apoi singur, ajungându-se la must-ul românesc. ” Dar care-i legătura cu muștarul? „Muștarul tot de la must (mustum) «se trage».
În antichitate, sosul de muștar se prepara prin amestecarea semințelor de muștar (sinapis, în latină) zdrobite cu must proaspăt de struguri – mustum ardens – must arzător/care pișcă – în latina medievală; în franceza veche: moustarde. Preluat de aici de maghiară – mustár, limbă din care l-am împrumutat. ” Mai departe, un termen milităros – hatman.
Așadar, de unde au românii și ucrainenii cuvântul hatman? „În Țările Române (mai cu seamă în Moldova), hatmanul era un rang boieresc de primă importanță. Era comandantul suprem al oștirii în lipsa domnitorului, fiind adesea pârcălab (guvernator) și șef al pazei capitalei – Suceava.
Hatmanul Arbore ne e cunoscut tuturor. În ucraineană, hatman are forma ghetman/het’man (гетьман). Un titlu faimos în istoria Ucrainei, fiind purtat de conducătorii statului căzăcesc (precum celebrul Bogdan Hmelnițki).
Atât românii, cât și ucraineni au împrumutat termenul din polonă – hetman – unde acesta desemna pe comandantul suprem al armatei (Marele Hatman). De unde îl aveau leșii? „Din germana veche: Hauptmann (compus din Haupt – cap/căpetenie și Mann – om).
Literar, «omul de la conducere, din frunte» sau «căpetenie». Desigur, limba evoluează, germanii folosind astăzi aproape exclusiv cuvântul Kopf pentru cap (ca parte a corpului), Haupt rămânând însă foarte important în limbă, atunci când e vorba de un lider, o căpetenie. Astfel, Haupt, lângă un substantiv, indică faptul că acel lucru este cel mai important dintr-o anume categorie – ca de pildă – Hauptstadt – capitală (literar – «orașul-cap»).
În armata germană, în zilele noastre, Hauptmann se tălmăcește prin «căpitan». Pentru noi, un termen vechi în limbă (secolele XIV-XV), care se cuvine a nu fi uitat. Măcar de dragul faimoasei ctitorii a hatmanului Luca Arbore din nordul Moldovei.
” Așa să fie! După hatman, desfășurăm istoria unui nume bizar, cu înțeles uitat – Cupcea: „Este un nume întâlnit mai ales în Maramureș, nordul Moldovei, sudul Basarabiei. Inițial, nume de Botez («Gavril cu frații săi Toader, Cupcea și Dan» – «Documente privitoare la Istoria României, 16 A I»).
Nume de Botez și la ruteni și bulgari – de la care a trecut la români. Kupce, la slavi, e diminutiv. Din Kupe – la rându-i, o prescurtare a lui Kupen.
Cupen, de asemenea, nume întâlnit la români. – Cupen (Kупен) – de unde Cupe/Cupcea – provine din verbul slav kupitĭ (купити) – a cumpăra. Cupen («cumpăratul») e un nume apotropaic, dat în familiile cărora le mureau copiii.
«Nu e al nostru, e cumpărat de la un om prea-cinstit» – era obiceiul de a se spune, înaintea primejdiei morții, la slavii sudici (Ilcev, 284). În tradiția mistică și populară românească, pentru a preveni moartea infantilă, se foloseau nu puține nume de apărare, din superstiție, de alungare a răului. Amintim doar de Prodan («vândut»), Ursu, Stoian, Stancu (de la «a sta» – pentru a rămâne în viață, să nu mai moară ca frații lor).
Nume alese, așadar, pentru a păcăli moartea, ceasul rău, duhurile rele care bântuiau familia. Astăzi, Cupen, Cupcea – ajunse din nume de Botez nume de familie.