Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Visul american în culorile fotbalului Dragii mei cu Jurnalul sub braț, de când am venit să văd Mondialul din America, am descoperit un lucru care m-a surprins. Noi, românii, și în general europenii, am fost convinși că americanii nu iubesc fotbalul nostru, european.
Că pentru ei există doar baseball, baschet și fotbalul lor, pe care numai ei îl numesc fotbal. Ei bine, Campionatul Mondial mi-a demonstrat exact contrariul. America trăiește fotbalul.
Poate nu în același fel în care îl trăiesc brazilienii sau argentinienii, dar îl trăiește. Și încă intens. Am văzut oameni cu tricourile naționalelor venind la serviciu, restaurante pline la ora meciurilor, ecrane uriașe instalate în piețe, iar în aeroporturi și hoteluri televizoarele transmiteau aproape exclusiv Campionatul Mondial.
M-am uitat în jur și am văzut ceva ce noi, românii, poate uităm uneori: America este o lume întreagă adunată într-o singură țară. La un meci al Argentinei, lângă mine erau suporteri mexicani, columbieni, italieni și america ni. Câțiva metri mai încolo fluturau steaguri din Maroc, Japonia și Norvegia.
Pentru câteva ore, diferențele dintre oameni dispăreau. Toți vorbeau aceeași limbă: limba fotbalului. Se strigă, se cântă, se glumește, dar foarte rar vezi ură.
Am văzut suporteri care, imediat după fluierul final, își strângeau mâna și își făceau poze împreună. În fond, fiecare venise să se bucure de spectacol. Noi, românii, avem un obicei.
Ne plângem că nu suntem la Campionatul Mondial și schimbăm imediat canalul. Americanii nu fac asta. Ei au înțeles că fotbalul este un spectacol mondial și îl tratează ca atare.
Dacă echipa lor a fost eliminată, găsesc o alta pe care să o admire. M-am întrebat de multe ori cum ar fi fost dacă România ar fi fost aici. Sunt convins că zeci de mii de români ar fi venit din toate colțurile Statelor Unite.
Pentru că românii din America nu și-au uitat rădăcinile. Oriunde îi întâlnești, primul lucru pe care îl spun este: „De unde ești din România? ”.
Sportul poate uni oameni pe care politica îi desparte. În tribune nu mai contează culoarea pielii, limba sau religia. Contează doar mingea care intră în poartă.
Și parcă lumea devine, pentru două ore, un loc mai bun. Dragii mei, dacă veți avea vreodată ocazia să vedeți un Campionat Mondial la orice sport în America, să nu ezitați. Este despre oameni și despre bucuria de a face parte din aceeași poveste, chiar dacă vii din colțuri diferite ale lumii.
Iar eu, român fiind, m-am simțit mândru să văd că, oriunde merg, găsesc câte un conațional găsesc și speranța că, într-o zi, vom vedea și România revenind acolo unde îi este locul: la Campionatul Mondial. Până atunci, noi rămânem cu speranța că fotbalul românesc va avea din nou motive să ne scoată în stradă de bucurie, nu doar în fața televizoarelor. Noi ne revedem săptămâna viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță.