Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Favoritele tremură la Mondial, în timp ce Ronaldo și naționala sa caută forma perfectă Primele două runde ale fazei grupelor de la Campionatul Mondial 2026 au oferit deja câteva concluzii interesante. În primul rând, formatul cu 48 de echipe nu a dus la un festival al meciurilor dezechilibrate, așa cum se temeau mulți.
Dimpotrivă, multe dintre națiunile considerate „de umplutură” au arătat că diferențele dintre continente s-au redus considerabil. Se pot trage câteva concluzii după două săptămâni de turneu. Marile vedete au răspuns prezent.
Golgheterii așteptați sunt acolo sus, iar duelul pentru Gheata de Aur promite să fie unul dintre cele mai spectaculoase din istoria competiției. Dacă ar fi să alegem revelația de până acum, aceasta este fără îndoială Norvegia. Cu Erling Haaland în mare formă și cu un joc ofensiv spectaculos, nordicii au demonstrat că nu au venit în America doar pentru a participa.
Victoria dramatică cu Senegal și calificarea înaintea ultimei etape îi transformă într-un adversar de evitat în fazele eliminatorii. O impresie excelentă au lăsat și SUA. Gazdele au profitat de avantajul terenului propriu și au devenit una dintre primele echipe calificate, afișând un fotbal modern și agresiv.
Câteva echipe au dezamăgit clar. Turcia era văzută drept una dintre formațiile capabile să producă surprize, însă este deja eliminată. Același lucru se poate spune despre Tunisia și Panama, națiuni care sperau să profite de noul format extins.
Senegalul este poate cea mai mare dezamăgire africană. Considerată una dintre cele mai puternice reprezentative de pe continent, echipa nu a acumulat niciun punct și și-a complicat enorm situația. Are ultimul meci cu Irak în care victoria este obligatorie și speră ca cele 3 puncte să-i fie suficiente să ajungă în 16-imi.
Pe muchie de cuțit este și Belgia, care este obligată să învingă Noua Zeelandă în ultima etapă pentru că un egal ar însemna 3 puncte și nu se știe dacă vor fi suficiente. Egiptul este calificată în 16-imi și are ultimul meci cu Iran. Cu victorie câștigă grupa, celelalte rezultate o pot duce fie pe locul 2, fie pe 3.
Important este desigur locul 1. Una este să joci 16-imi cu Paraguay, alta este să dai peste Franța sau Norvegia. Laitmotivul turneului final este duelul generațiilor.
La 39 de ani, Lionel Messi continuă să sfideze logica. A marcat cinci goluri, toate golurile Argentinei și în acest moment este golgheterul all-time al Campionatelor Mondiale. După două etape este lider și în cursa pentru Gheata de Aur a Mondialului.
În spatele său vine inevitabil Mbappé. Francezul a răspuns cu o dublă contra Irakului și pare pregătit să ducă lupta pentru titlul de golgheter cu Messi, de care îl despart doar două goluri. Iar între cei doi s-a strecurat Haaland, care transformă aproape fiecare ocazie în gol și menține Norvegia printre poveștile frumoase ale turneului.
Poate cel mai mare reproș adresat până acum marilor vedete este lipsa de impact a unor nume precum Vinícius Júnior, Jude Bellingham sau Cristiano Ronaldo. Nu au avut prestații slabe, dar nici nu au influențat decisiv meciurile așa cum au făcut Messi, Mbappé sau Haaland. La fel, câteva dintre favoritele tradiționale – în special Brazilia și Portugalia – încă par să joace „cu frâna de mână trasă”, păstrând probabil resurse pentru fazele eliminatorii.
Au dispărut tragerile de timp și nu se mai sancționează orice atingere Poate cea mai importantă schimbare observată de suporteri nu ține de tactică, ci de regulament. Pentru prima dată după foarte mulți ani, tragerile de timp au devenit rare. Noile reguli introduse de FIFA și IFAB îi penalizează mult mai sever pe portari și pe jucătorii care întârzie reluarea jocului.
Arbitrii sunt încurajați să sancționeze imediat întârzierile, iar portarii nu mai pot transforma fiecare degajare într-un ritual de 20 de secunde.