Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Povestea fascinantă a Reginei care a redefinit istoria noastră S-a născut la 29 octombrie 1875, în castelul Eastwell, în comitatul Kent din Anglia, fiind fiica celui de-al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii (1837-1901), Alfred, şi a marii ducese Maria Alexandrovna, fiică a ţarului Alexandru al II-lea. Numele ei complet a fost Maria Alexandra Victoria, prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei.
A fost alintată Missy… Dar să dăm fir poveștii, cu cercetătorii Arhivelor Naționale ale României (ANR) în frunte: „Missy s-a căsătorit în ianuarie 1893 cu Ferdinand de Hohenzollern Sigmaringen, principe moştenitor al tronului României. La 15 octombrie 1893, prinţesa moştenitoare, în preajma celei de-a optsprezecea aniversări, a dat naştere, la Castelul Peleş din Sinaia, unui băiat, botezat Carol, în cinstea regelui Carol I. Au urmat alţi cinci copii: Elisabeta în 1894, Mărioara (Mignon) în 1900, Nicolae în 1903, Ileana în 1909 şi Mircea în 1913.
Ultimul a murit de febră tifoidă cu două zile înainte de a împlini 4 ani şi într-un moment greu pentru familia regală, care urma să se refugieze la Iaşi în timpul Primului Război Mondial. ” Pe firul întins de harnicii arhivari: „Războiul i-a oferit Mariei posibilitatea să se afirme şi să intre în conştiinţa românilor prin acţiunile sale, iar rezultatul final, consfinţit prin Conferinţa de Pace de la Paris şi anume unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România, a înscris-o, alături de regele Ferdinand, în istoria românilor, ca fiind creatorii României Mari. S-a opus intrării României în război de partea Puterilor Centrale (Germania, Austria, Italia) şi a înclinat balanţa şi în mod cert pe regele Ferdinand către Antanta (Anglia, Franţa, Rusia).
” Regina Maria avea să noteze în propriul jurnal (editat de istoricul Lucian Boia la Editura Humanitas, în 2014): „Dintre toate spaimele cumplite, războiul era cea mai rea, dar ştiam că onoarea ţării atârnă mai greu decât spaima. Împrejurările au făcut să fiu implicată în situaţie mai îndeaproape decât ar fi fost cele mai multe regine. Umerii mei sunt consideraţi destul de largi încât să poarte unele greutăţi, inima mea e considerată destul de mare încât să aibă în ea măsură de curaj, aşa că nu mi s-a ascuns nimic, am fost chemată în ajutor când a fost nevoie.
” În noiembrie 1916, familia regală, guvernul şi parlamentul s-au refugiat la Iaşi, din cauza ocupării Bucureştiului de către trupele germane. „Aici, pe frontul din Moldova, regina Maria va da măsura curajului şi ataşamentului ei pentru români. În spitalele Crucii Roşii sau în cele înfiinţate de doamnele române, regina i-a îngrijit şi vegheat pe soldaţii răniţi, bolnavii de tifos şi tuberculoză, a dus hrană şi îmbrăcăminte familiilor din satele Moldovei şi orfelinatele de copii.
Datorită acţiunilor sale din timpul războiului şi imaginii ei, de regină îmbrăcată în uniforma de soră medicală a Crucii Roşii Române sau cea militară, a rămas în conştiinţa românilor ca Regina Soldat sau Mama răniţilor. ”, evidențiau cercetătorii ANR. Contele de Saint-Aulaire, numit de Franța ministru plenipotențiar la București (cu atribuții de ambasador și cu rol vital în negocierile care au condus la formarea României Mari) în 1916, a lăsat o descriere explicită a acestei femei aprige: „Până în ziua victoriei, nu am văzut-o niciodată decât în uniformă de infirmieră sau în fruntea Regimentului ei, IV Roşiori, cu dolman albastru, cu măntăluţă garnisită cu blană, prins pe umăr şi căciuliţă de blană, cu pană de egretă.
Atunci, în galop, această amazoană, înghiţind aerul şi obstacolele, îi obosea şi-i lăsa în urmă pe cei mai îndrăzneţi călăreţi”. (Contele de Saint-Aulaire, Însemnările unui diplomat de altădată în România, 1916-1920, București, Editura Humanitas).