Echipajele române au fost relocate noaptea trecută către un nou focar de incendiu semnalat în zona Trévillach Montalba-le-Château, unde au intervenit împreună cu autoritățile franceze. „Potrivit informațiilor transmise din teren, în apropierea zonei afectate se aflau mai multe gospodării, existând riscul ca incendiul să se extindă către acestea.

În acest context, pompierii români au acționat pentru protejarea locuințelor și a celorlalte obiective aflate în pericol, limitarea propagării incendiului și sprijinirea autorităților franceze în sectoarele de intervenție repartizate”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de IGSU. Printre principalele provocări cu care s-au confruntat serviciile de intervenție s-au numărat viteza de propagare a flăcărilor, facilitată de vântul puternic și de vegetația uscată, dar și apariția de noi focare. „În prezent, modulul românesc se află în așteptarea alocării unui nou sector de intervenție, iar în cursul acestei zile va fi realizată și rotirea efectivelor, pentru asigurarea continuității misiunilor și menținerea capacității operaționale”, mai transmite IGSU.

Duminica trecută, IGSU a comunicat că România va participa , în cursul lunii iulie cu un modul național specializat de stingere a incendiilor de pădure la programul de pre-poziționare organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *