Ministrul Apararii Nationale, Radu Miruta, sustine o conferinta de presa pentru prezentarea controalelor interne, a masurilor administrative si a noutatilor din programul SAFE, la sediul MApN din Bucuresti, joi, 2 aprilie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Ministrul Radu Miruță susține că legislația europeană prevede că pentru România este „întinsă posibilitatea de a nu plăti despăgubiri până în 31 decembrie 2029”. Cu toate acestea, ministrul susține că plata despăgubirilor se putea face și până acum, doar că pasagerii aflați în trenuri care au întârziat trebuia să meargă cu dosare „cu șină” în Gara de Nord ca să le depună.

„Aproape nimeni nu își complica suplimentar viața să ceară această despăgubire”, adaugă Miruță. Miruță anunță un formular online Ministrul spune că de marți, 28 iulie, un formular a fost încărcat pe site-ul CFR Călători astfel încât acest proces să fie digitalizat. „Am încărcat pe site-ul CFR Călători un formular prin care orice persoană care are întârziere mai mult de 60 de minute cu trenurile internaționale din România completează și primește despăgubire”, a comunicat Radu Miruță într-o conferință de presă.

El adaugă că „CFR Călători își va îndeplini obligația ca atunci când este de vină să plătească”. Potrivit Raportului de activitate al CFR SA, trenurile de călători au acumulat în 2025 peste 6,3 milioane de minute de întârziere, echivalentul a peste 105. 500 de ore sau aproximativ 12 ani de întârzieri cumulate.

Noul formular vizează însă doar trenurile internaționale și situațiile în care pasagerii au dreptul la compensații potrivit legislației europene.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *