Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ministrul Mediului nu se mai opune vânătorii de urşi După ce a refuzat să aplice legislația în vigoare și să emită ordinul de ministru pentru cotele de vânătoare, Diana Buzoianu a declarat că România are o mare problemă cu aceste mamifere care atacă localitățile și urșii trebuie să fie împușcați. Afirmațiile ministrului Mediului au stârnit stupefacția specialiștilor care încearcă de zece ani să le explice reprezentanților guvernelor care vor fi consecințele eliminării sau întârzierii aplicării legislației și a cotelor de vânătoare.
Acum, ministrul interimar de la USR declară că urșii care ajung în localități trebuie să fie împușcați, pentru că „nu mai ai ce să faci altceva decât să ai o intervenție directă”, dar transferă sarcina către primari, recunoscând și faptul că era nevoie de mult timp de cotele de intervenție și că acestea trebuie să fie aplicate corect, pentru a nu se ajunge la o situație mult mai gravă. Declarațiile Dianei Buzoianu dintr-un interviu acordat, duminică, postului public de televiziune TVR Info au șocat o mare parte din țară, în ultimele două zile. Specialiștii în carnivore mari și membrii asociațiilor de vânătoare din România și-au pus câteva întrebări, precum: „Este o clonă?
”, „Oare a fost în pădure și a alergat-o un urs? ”, „A clonat cineva site-ul televiziunii și a introdus imagini create cu AI? ”, „Declarațiile Dianei Buzoianu au fost schimbate cu Inteligența Artificială, după ce un hacker a intrat pe site-ul TVR?
”, „Textul a fost modificat după ce un hacker a intrat în sistemul de comunicare internă al USR sau al Guvernului? ” Specialiștii spun, însă, că deși inițiativa e lăudabilă, deja e târziu pentru a începe intervențiile care ar fi trebuit să se facă sistematic, în ultimii zece ani, iar situația e mai gravă decât a prezentat-o ministrul interimar. „Diana Buzoianu a-nțeles, în sfârșit, problema urșilor, dar e deja târziu.
Nu au recoltat urși masculi și cresc urși habituați din cauza lor, pentru că de 10 ani au creat această problemă. E o problemă de management. De trei ani nu a mai făcut nimeni studii și s-au dat bani doar pentru ONG-urile agreate de minister”, a explicat, pentru Jurnalul, dr.
Ovidiu Ionescu, de la Universitatea Transilvania din Brașov, expert în carnivore mari – cel care a coordonat aproape toate cercetările din ultimii 20 de ani privind populația de urși din România. Totul s-a agravat de când la conducerea Ministerului Mediului a venit Diana Buzoianu care a refuzat să dea ordinul de ministru pentru cotele de vânătoare – atât cele de intervenție, cât și cele de prevenție. Mai mult, președintele Nicușor Dan a retrimis în parlament Legea privind aprobarea cotelor de prevenție și intervenție la populația de urs brun, blocând-o din 8 august, după ce s-a poziționat ferm împotriva formei actuale a actului normativ care stabilea un plafon de recoltare de aproape 900 de exemplare, argumentând că textul legislativ favorizează vânătoarea comercială în detrimentul protejării reale a cetățenilor și a gospodăriilor – cu aceleași argumente folosite de activiștii de mediu, de USR și de ministrul Buzoianu.
În interviul acordat postului public TVR Info, Diana Buzoianu a declarat că în cazul urșilor periculoși care ajung în intravilan, singura soluție este… împușcarea acestora. Chiar și așa, Buzoianu lasă totul în grija primarilor, deși vina este doar a Ministerului Mediului, pentru situația în care a ajuns România astăzi.
„Legea s-a modificat deja în sensul în care ei (primarii – n. r. ) pot interveni pentru absolut orice urs care intră în intravilan.
Nu mai este nevoie să facă toată acea intervenție graduală care era o condiție în legislația anterioară. Pentru urșii care vin în intravilan nu mai putem, pentru că sunt periculoși. Noi trebuie să recunoaștem că aceia sunt urși, în general, habituați, care nu mai au frică naturală de om, care sunt periculoși pentru comunități.