Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. El mai spune că în formularul deja lansat a mai fost adăugată o rubrică în care CFR trebuie ca, în două zile de la primirea sesizării, să completeze cu lămuririle necesare. „Lucrăm simplu pentru a pune lanterna pe cauză: în tabelul cu fiecare caz sesizat de călători în această săptămână, am mai creat o coloană în care CFR să completeze, în două zile, explicaţia.

Fiecare sesizare trebuie să aibă un răspuns. Iar acolo unde există vinovaţi, trebuie să existe şi consecinţe. Lăsăm în continuare formularul deschis (…) Timpul în care problemele erau ascunse în rapoarte s-a încheiat.

De acum înainte, fiecare problemă semnalată trebuie abordată”, a mai precizat Radu Miruţă. Un formular online prin care se pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul a fost lansat de Ministerul Transporturilor, informaţiile urmând să fie centralizate timp de cel puţin două săptămâni pentru identificarea principalelor disfuncţionalităţi şi stabilirea măsurilor necesare, a anunţat, luni, ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă. Știri video Comentarii Alexia Brain 21:42, 12.

07. 2026 Puturosii astia care condic CFR -ul , oricare companie ar fi, nu sunt capabili sa faca ceva. Sunt mutati de la o companie la alta, cand director general cand director adjunct, o rotatie a cadrelor permanenta și nu o rezolvare punctuala a problemelor.

__ Daca mai adaugam ca sunt sustinuti de sindicate, de partid observam ca hora incompetentei functioneaza ca un perpetuum mobile!

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *