Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian , a anunțat că procesul de evaluare a lucrărilor contestate la examenul de Bacalaureat 2026 s-a încheiat. Înainte de publicarea rezultatelor finale, autoritățile vor parcurge ultimele etape tehnice necesare validării notelor.

„Evaluarea lucrărilor contestate la examenul de Bacalaureat s-a încheiat. Urmează etapele tehnice: transferul datelor, popularea platformei informatice, generarea și verificarea rapoartelor finale”, a transmis ministrul interimar al Educației. Mihai Dimian: Profesorii au pus pe primul loc interesul elevilor În mesajul său, Mihai Dimian a subliniat că sesiunea din acest an s-a desfășurat într-un context dificil, marcat de nemulțumiri legate de măsurile adoptate în anul precedent, tentative de boicotare a simulărilor și amenințări cu greve, dar și de temperaturile ridicate din luna iunie.

Cu toate acestea, ministrul consideră că profesorii și personalul din învățământ au dat dovadă de responsabilitate și profesionalism. „Majoritatea profesorilor și personalului didactic și administrativ au avut în permanență în centrul preocupărilor lor interesul elevilor. Le mulțumesc tuturor!

”, a afirmat Mihai Dimian. Acesta a adăugat că imaginea sistemului de educație este adesea afectată de cazurile izolate care ajung în atenția publică, deși, în opinia sa, cei mai mulți angajați din învățământ își îndeplinesc atribuțiile cu seriozitate. Mesaj pentru absolvenții care nu au promovat Bacalaureatul Ministrul interimar al Educației a transmis și un mesaj de încurajare pentru absolvenții care nu au reușit să promoveze examenul în prima sesiune.

„Felicitări tuturor absolvenților care au participat la examenul de Bacalaureat și, în mod special, celor care au promovat. Suntem alături și de cei care nu au reușit de această dată. Vă încurajez să continuați pregătirea și să vă înscrieți la sesiunea din august.

Sunt convins că puteți transforma această experiență într-un nou început și că puteți reuși”, conchide Mihai Dimian.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *