Întrebat dacă PSD ar putea primi voturi din partea AUR sau SOS România pentru învestirea viitorului guvern, Ghigiu a spus că trebuie așteptată mai întâi desemnarea unui premier. „Cred că cel mai important în momentul de față este să vedem un premier desemnat.
Plecând de la desemnarea premierului, putem discuta despre cum se va forma majoritatea. Noi am spus-o în mai multe rânduri că nu vom căuta o majoritate cu partidul AUR”, a declarat Mihai Ghigiu. Întrebat dacă PSD ar accepta voturi individuale din partea unor parlamentari AUR sau voturi din partea SOS România, Ghigiu a spus că fiecare parlamentar decide cum votează.
Ghigiu: Orice deputat are libertatea să voteze cum îi dictează conștiința „Orice deputat are libertatea, potrivit Constituției, să voteze cum îi dictează conștiința. Și eu cred că orice deputat și senator conștient de situația în care se află România ar trebui să voteze viitorul guvern. Nu pot să vă spun ce va face un parlamentar sau altul”, a afirmat acesta.
„ PSD va încerca să negocieze cu fiecare grup politic de bună-credință un viitor guvern, dacă va primi premierul sau dacă președintele Sorin Grindeanu va fi desemnat premier . Până la acel moment, mi-e greu să vă răspund”, a spus el. Întrebat dacă acest lucru presupune negocieri inclusiv cu AUR și SOS România, deputatul PSD a făcut o distincție între conducerea AUR și parlamentarii formațiunii.
„Sunt convins că vor fi discuții cu colegii, nu neapărat cu partidul AUR, pentru că ne-a arătat că, mă rog, conducerea partidului are o poziție pe care noi, în multe momente, nu o putem agrea. Dar dacă colegii din AUR vor dori să voteze acest guvern, eu cred că este normal să se întâmple acest lucru”, a mai spus Mihai Ghigiu. „Nu vom face niciun fel de înțelegere, coaliție sau colaborare cu AUR” Ghigiu a insistat că PSD nu își schimbă poziția privind o colaborare politică cu AUR.
„Nu va exista nicio colaborare politică. V-am spus foarte clar, nu vom face niciun fel de înțelegere, coaliție, colaborare, cum vreți, cu partidul AUR”, a accentuat acesta. El a precizat că PSD ar cere voturile tuturor parlamentarilor pentru învestirea unui guvern.
„ Am spus că vom ruga toți parlamentarii, inclusiv de la AUR, dacă au, să zic așa, responsabilitate față de România, să voteze un guvern cu puteri depline ”, a mai declarat Mihai Ghigiu.