Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Pagini din jurnalul reginei Maria referitoare la ziua nunții fiicei sale, Maria (Mignon) cu Alexandru al II-lea al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (ANR, fond Casa Regală. Personale.

Maria. Memorii, III 133, f. 64 v și 65).

​​​​​​​În vara anului 1922, în 8 iunie, principesa Maria, alintată Mignon (al treilea copil al regelui Ferdinand și al reginei Maria), s-a căsătorit cu regele Alexandru I Karagheorghevici al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929, Iugoslavia). Căsătoria a avut loc la catedrala Sfântul Mihail din Belgrad, cu numeroși participanți din casele regale europene. Martor al cununiei a fost ducele de York, viitorul rege George al VI-lea al Marii Britanii.

Mireasa a purtat podoabele de smaralde (tiară și colier) create de casa de bijuterii Bolin pentru țarina Maria Alexandrovna, dăruite apoi Marii Ducese Elisabeta Feodorovna și cumpărate de regele Alexandru de la fiica adoptivă a ducesei. Ceremonia a fost organizată de dramaturgul Branislav Nušić, cu origini aromâne. „Deși această căsătorie era parte din planul politic de alianțe «Mica Antantă», promovată de statele balcanice, se zice că Maria și Alexandru s-au iubit sincer.

Au avut trei copii: Petru, Tomislav și Andrei”, remarcau cercetătorii Arhivelor Naționale ale României (ANR). „Regina Maria a Iugoslaviei a fost iubită de popor” – mai apreciau biografii ANR. „Nu s-a implicat în politică, ci s-a preocupat de chestiuni sociale: a fondat spitale, școli, case de copii, cămine studențești și instituții de caritate (pentru orfani, săraci, veterani de război), sprijinind de asemenea mișcarea de educare și emancipare socială a femeilor din Iugoslavia.

A patronat mișcarea culturală iugoslavă, susținând scriitori, artiști și asociații culturale. A avut relații bune cu biserica ortodoxă locală. După asasinarea soțului său, în 1934, a fost marginalizată de regentul Paul Karagheorghevici, vărul regelui.

Deși a purtat titlul de regină-mamă a fiului minor, Petru al II-lea, Maria nu a avut putere politică pentru a împiedica apropierea regentului de puterile Axei”. Pe firul istoriei: „Suferind de reumatism, Maria s-a mutat în 1939 în Anglia, împreună cu cei doi fii mai mici, Tomislav și Andrei, și a trăit modest, cumpărând o fermă în Grandsen, Bedfordshire, fără a solicita sprijin casei regale a Marii Britanii, cu care se înrudea. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a sprijinit prizonierii iugoslavi din lagărele germane, prin Crucea Roșie britanică, semnând pachetele cu numele Maria K.

Gheorghevici. După noiembrie 1945, când în Iugoslavia a fost abolită monarhia, întregii familii i s-a retras cetățenia iugoslavă. Fiul ei, Petru al II-lea, s-a stabilit în Statele Unite ale Americii”.

Iar mama acestuia? „Fosta regină Maria a Iugoslaviei a trăit ultimii ani la ferma ei din Kent. A dus o viață simplă, participând uneori la întruniri ale comunității iugoslave în exil, la slujbe religioase la biserica ortodoxă Sfântul Sava din Londra și la activități artistice, având inclusiv expoziții proprii.

A murit la 22 iunie 1961 la Londra, la vârsta de 61 de ani. Trupul ei a fost adus în Serbia în anul 2013 și a fost reînhumat în mausoleul regal de la Oplenac, alături de soțul ei, regele Alexandru”. Citește pe Antena3.

ro Facultatea cu 10 candidați pe un loc. Unde este cea mai mare concurență. La Robotică, viitorii studenți au parte de o surpriză &times Citește pe LongevityMagazine.

ro Arahidele pot îmbunătăți fluxul sanguin cerebral și memoria la persoanele în vârstă Citește pe Fanatik. ro Cum arăta, de fapt, lumea când Anglia era campioană mondială. Americanii luptau în Vietnam, abia apărea Star Trek, iar România interzicea avorturile ca să ajungă la 30.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *