Microsoft a anunțat o nouă rundă de restructurări care vizează 4. 800 de angajați, echivalentul a aproximativ 2,1% din forța sa de muncă la nivel global.
Cele mai afectate vor fi operațiunile diviziei Xbox, unde aproximativ 3. 200 de posturi vor fi eliminate până la sfârșitul anului fiscal 2027. Potrivit companiei, 1.
600 dintre concedieri vor intra în vigoare imediat, în timp ce restul reducerilor de personal vor fi implementate etapizat în următorul an, transmite CNBC . Xbox pierde aproximativ 20% din angajați Directorul executiv al Xbox, Asha Sharma, le-a transmis angajaților că reorganizarea se va desfășura pe parcursul unui an, recunoscând că procesul va crea dificultăți pentru echipele afectate. Potrivit unor surse apropiate companiei, restructurarea va reduce cu aproximativ 20% efectivele diviziei Xbox.
În același timp, Microsoft estimează că reorganizarea va permite revenirea pe o traiectorie de creștere începând din 2027. Patru studiouri de jocuri își schimbă proprietarul Ca parte a reorganizării, Microsoft va renunța la controlul asupra a patru studiouri de dezvoltare de jocuri video. Compulsion Games și Double Fine Productions vor redeveni companii independente, după ce au fost achiziționate de Microsoft acum mai bine de un deceniu.
În același timp, Ninja Theory și Undead Labs vor trece sub un nou proprietar, în timp ce studioul francez Arkane Studios analizează opțiunile strategice disponibile, în consultare cu reprezentanții angajaților. Restructurările vizează și divizia comercială responsabilă de relațiile cu clienții. Microsoft: Inteligența artificială schimbă modul de lucru Directorul de resurse umane al Microsoft, Amy Coleman, a explicat că schimbările reflectă ritmul accelerat în care evoluează tehnologia și modul în care este utilizată inteligența artificială.
Potrivit acesteia, IA nu înlocuiește direct angajații afectați de concedieri, însă automatizează o parte dintre activitățile desfășurate în prezent și obligă atât companiile, cât și angajații să își dezvolte permanent noi competențe. Coleman a precizat că Microsoft va continua să caute soluții care să reducă pe viitor necesitatea concedierilor. Presiuni din partea investitorilor Anunțul vine într-un moment dificil pentru Microsoft.
De la începutul anului 2026, acțiunile companiei au înregistrat un declin de aproximativ 19%, investitorii fiind preocupați de concurența tot mai puternică din domeniul inteligenței artificiale și de lipsa unor produse IA care să genereze venituri comparabile cu așteptările pieței. Deși diviziile de cloud și LinkedIn continuă să crească, Microsoft se confruntă cu scăderi ale veniturilor din licențele Windows, dispozitivele Surface și segmentul Xbox. În 2025, compania a eliminat aproximativ 9.
000 de locuri de muncă în mai multe etape, iar în luna aprilie a acestui an a lansat, pentru prima dată în istoria sa, un program voluntar de pensionare destinat angajaților din Statele Unite aflați pe poziții de director senior sau inferioare. Peste o treime dintre salariații eligibili au acceptat oferta. Microsoft are peste 230.
000 de angajați la nivel mondial și este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de software și servicii cloud. Compania este prezentă și în România, unde desfășoară activități de dezvoltare software, cercetare și suport tehnic.
