Un caz care a șocat Italia capătă noi dimensiuni după dezvăluirile făcute în sala de judecată. Martina Carbonaro, adolescenta de doar 14 ani ucisă de fostul iubit în luna mai 2025, îi mărturisise unui chatbot bazat pe inteligență artificială temerile pe care le trăia în relație.
Mesajele descoperite în telefonul victimei au devenit acum probe importante în procesul împotriva tânărului care și-a recunoscut crima, conform Rai News . Martina Carbonaro, adolescenta de 14 ani ucisă de fostul său iubit, Alessio Tucci, îi povestise unui chatbot bazat pe inteligență artificială despre anxietatea pe care o trăia în relația lor. Potrivit informațiilor prezentate în instanță de carabinierii care au investigat cazul, fata nu și-a împărtășit temerile nici părinților, nici prietenelor apropiate.
În schimb, a ales să discute cu ChatGPT, întrebând: „De ce îmi este frică să-i dau telefonul iubitului meu? ” Conversația, purtată cu câteva luni înainte de crimă, a fost recuperată din telefonul victimei și introdusă în dosarul anchetei. În mesajele sale, Martina explica faptul că fostul iubit dorea să-i verifice telefonul mobil și că acest lucru îi provoca o stare permanentă de anxietate.
Totodată, adolescenta scria că simțea că a greșit față de el și că l-a făcut să nu mai aibă încredere în ea, însă sublinia că nu făcuse nimic rău și că nu intenționa să ascundă ceva. Detaliile au fost prezentate în fața Curții cu Jurați din Napoli de brigadierul Michele Carusone, din cadrul Stației Carabinierilor din Afragola. Militarul a explicat că anchetatorii au analizat în detaliu conținutul telefonului mobil al adolescentei, iar conversațiile cu chatbotul AI au oferit o imagine clară asupra stării psihologice în care se afla cu luni înainte de tragedie.
Potrivit anchetatorilor, aceste discuții demonstrează că Martina trăia într-o relație dominată de control, teamă și presiune emoțională. Analiza mesajelor schimbate între cei doi tineri a scos la iveală și un episod violent petrecut la începutul lunii mai 2025. În timpul unei certe, Alessio Tucci ar fi lovit-o peste față pe Martina, iar în urma palmei i-a spart ochelarii.
Cu toate acestea, a doua zi, chiar victima este cea care îi trimite mesaje prin care își cere scuze. Potrivit anchetatorilor, adolescenta îi scria că l-a tratat urât și că s-a plâns prea mult, asumându-și vina pentru conflict, deși fusese agresată. Brigadierul Michele Carusone a declarat în instanță că Martina nu avea o relație apropiată nici cu familia, nici cu colegele de școală și că este posibil ca nimeni să nu fi cunoscut adevărata natură a relației pe care o avea cu iubitul ei.
După încheierea relației, situația a devenit și mai tensionată. Martina începuse să cunoască o altă persoană, iar acest lucru nu a fost acceptat de Alessio Tucci. Din mesajele prezentate în proces reiese că tânărul i-a trimis fostei iubite numeroase amenințări.
În alte conversații, Tucci făcea referiri și la noul băiat cu care Martina începuse să vorbească. El scria că va merge împreună cu prietenii săi înarmați cu cuțite, indiferent unde se află acesta.