Radu Tănase, director executiv HORA, susține că alegerea unei școli profesionale nu ar trebui să fie dictată de media obținută la examen, ci de aptitudinile și interesele fiecărui elev. „Nu este vorba despre medie, este vorba despre skill-urile pe care le au acei oameni.

Nu trebuie să ai medie mică pentru a merge la o școală profesională și să devii ospătar, barman sau să alegi o altă meserie. Este vorba despre cât de bun ești în direcția aceea”, a declarat acesta. Potrivit sursei citate, un obstacol important îl reprezintă chiar atitudinea părinților, care transmit copiilor ideea că anumite meserii sunt inferioare.

„Există încă o rușine asociată acestor meserii. Părinții întreabă: «Cum să te faci ospătar? Cum să te faci barman?

». Această mentalitate trebuie schimbată. Dacă un copil are înclinație pentru o meserie, trebuie încurajat.

Vorbim despre muncă cinstită, din care poți câștiga bine și îți poți construi o carieră”, a mai spus directorul executiv HORA. Aceeași idee este susținută și de Radu Dumitrescu, fondator și CEO Stadio Hospitality Concepts, care spune că restaurantele oferă numeroase oportunități de angajare, însă tinerii trebuie să fie dispuși să înceapă de la de bază și să învețe meseria pas cu pas. „Nu poți deveni direct bucătar sau ospătar fără experiență.

Trebuie să treci prin toate etapele, iar disponibilitatea pentru această muncă este tot mai redusă”, a explicat antreprenorul. În același timp, Dumitrescu subliniază că ospitalitatea nu este o soluție temporară pentru tineri, ci un domeniu în care se poate construi o carieră solidă. El afirmă că numeroși manageri și directori de restaurante au început ca picoli și au ajuns să conducă unități sau chiar rețele de restaurante.

În opinia sa, cei care au pasiune pentru ospitalitate și își doresc să ofere clienților o experiență plăcută pot obține atât satisfacție profesională, cât și venituri consistente. Lasă un răspuns Anulează răspunsul Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.

Notifică-mă prin email când sunt publicate alte comentarii. Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi. Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *