Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Trotinetele electrice devin interzise pentru tinerii sub 17 ani în Grecia Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul creșterii numărului de accidente în care sunt implicați copii și adolescenți și ar transforma Grecia într-unul dintre statele europene cu cele mai restrictive reguli în acest domeniu, potrivit publicației Der Spiegel.
Viceministrul grec al Transporturilor, Giorgos Kotsiras, a anunțat că proiectul de lege urmează să fie supus votului Parlamentului marți și prevede interzicerea utilizării trotinetelor electrice de către persoanele cu vârsta sub 17 ani. Pe lângă noua limită de vârstă, autoritățile propun majorarea amenzilor pentru conducerea nesigură a trotinetelor electrice și introducerea obligativității unei asigurări pentru accidente. Oficialul grec a explicat că modificările legislative au fost motivate de numărul ridicat de accidente înregistrate în rândul minori lor.
Potrivit autorităților elene, statisticile indică o rată ridicată a accidentelor în cazul utilizatorilor cu vârste sub 17 ani. Datele Asociației angajaților din spitalele publice din Grecia arată că, anul trecut, aproximativ 400 de copii și adolescenți au fost răniți în accidente în care au fost implicate trotinete electrice. În unele cazuri, incidentele s-au soldat cu decese.
Guvernul consideră că noile măsuri sunt necesare pentru reducerea riscurilor și creșterea siguranței în trafic. Dacă proiectul de lege va fi adoptat, Grecia va avea una dintre cele mai severe reglementări europene privind utilizarea trotinetelor electrice. În prezent, în Germania, tinerii pot conduce trotinete electrice începând cu vârsta de 14 ani, iar limite similare sunt aplicate și în alte state europene.
Problema siguranței trotinetelor electrice este analizată tot mai atent în Europa, pe fondul creșterii rapide a utilizării acestor mijloace de transport. Mai multe state au introdus în ultimii ani reguli mai stricte privind viteza maximă, utilizarea căștii de protecție, circulația pe drumurile publice și responsabilitatea operatorilor de închiriere. În România, legislația permite circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice în anumite condiții, iar dezbaterea privind înăsprirea regulilor a fost reluată în contextul creșterii numărului de accidente în care sunt implicați utilizatori ai acestor vehicule.