Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată De ce a demisionat Marian Godină din Poliția Română, după 20 de ani Marian Godină, cunoscutul polițist-scriitor, și-a comunicat demisia din Poliția Română, după aproape două decenii de carieră. Soția sa, Georgiana, a publicat un mesaj emoționant despre anii de așteptare și îngrijorare din spatele uniformei.
Marian Godină, unul dintre cei mai cunoscuți polițiști din România, și-a comunicat, printr-o postare pe rețelele sociale, demisia din Poliția Română, după aproape două decenii de carieră. Vestea a venit chiar în anul în care Godină ar fi împlinit 20 de ani de la absolvirea Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina. La scurt timp, soția sa, Georgiana Godină, a publicat și ea un mesaj emoționant, oferind o perspectivă din interiorul familiei asupra deciziei.
„Se împlinesc anul ăsta douăzeci de ani de când am absolvit Școala de Agenți de Poliție ‘Vasile Lascăr’ din Câmpina. Până la pensie mai am vreo 14 ani”, a scris Godină în mesajul prin care și-a comunicat demisia. „În acești douăzeci de ani, datorită profesiei de polițist, am trăit experiențe cât pentru zece vieți.
” Polițistul-scriitor a explicat că motivul deciziei sale ține de o schimbare de priorități, odată cu trecerea la statutul de tată. „Am devenit apoi tată, iar misiunile cu adrenalină nu prea îmi mai lipseau, am început să iubesc liniștea mai mult. (…
) Am început să am nevoie mai mare de timp de petrecut cu familia. ” Godină a recunoscut deschis că opțiunea de a rămâne polițist ar fi fost, din punct de vedere rațional, cea mai sigură: „A rămâne polițist înseamnă pentru mine siguranță, stabilitate, un venit lunar sigur și o pensie pe care o voi lua peste 14 ani, astfel că alegerea de a rămâne polițist este una rațională. Doar că viața nu e întotdeauna despre alegerea cea mai sigură.
” El a mai spus că vrea să se dedice scrisului și unor proiecte proprii, dar mai ales timpului petrecut alături de copiii săi: „Și mai vreau să fiu mult mai prezent acasă, alături de copiii mei. Și vreau asta acum, nu peste zece ani. ” Despre procesul decizional, Godină a mărturisit: „Mi-a luat mult timp să decid, am întrebat în stânga și în dreapta până mi-am dat seama că decizia asta e doar a mea.
După aproape două decenii de purtat uniforma, astăzi mi-am depus demisia din Poliția Română, iar acum, la cald, sunt cuprins de o senzație incredibilă de libertate și fericire. ” La scurt timp după anunțul lui Marian, soția sa, Georgiana Godină, a publicat propriul mesaj, o mărturisire personală despre anii de așteptare și îngrijorare specifici vieții alături de un polițist din trupele speciale. „Astăzi, Marian și-a dat demisia din Poliție.
Știu cât de grea a fost decizia asta pentru el. Știu câte luni a întors-o pe toate părțile, câte calcule și-a făcut și de câte ori s-a întrebat dacă face bine. Eu, însă, am știut mereu ce mi-aș dori să aleagă.
Și i-am spus-o de fiecare dată: să plece”, a scris Georgiana. Ea a accentuat că decizia nu a avut legătură cu lipsa de pasiune a soțului ei pentru meserie, ci, dimpotrivă, cu intensitatea acestei pasiuni: „Nu pentru că nu i-a plăcut meseria lui. Din contră.
Cred că tocmai pentru că a iubit-o atât de mult i-a fost atât de greu să renunțe la ea. ” Georgiana, care este și fiică de polițist, a povestit partea mai puțin vizibilă a vieții alături de cineva din poliție: „Am văzut telefoanele primite la ore târzii. Am văzut plecările în grabă, în toiul nopții, fără să știu întotdeauna unde merge și când se întoarce.
Am rămas de multe ori trează, cu ochii în tavan și cu telefonul lângă mine. Știam că e la misiune și încercam să nu mă gândesc la ce ar putea să se întâmple. Uneori adormeam, alteori nu.
Iar când auzeam cheia în ușă, indiferent de oră, abia atunci simțeam că pot să respir liniștită. ” Mesajul ei s-a încheiat cu mândrie și recunoștință: „De aceea, astăzi nu sunt tristă. Sunt mândră de el.