Scandalul a izbucnit la compania British Airways, potrivit Express . Patru membri ai echipajului de cabină au fost suspendați în timp ce reprezentanții companiei fac o anchetă.
Investigația a pornit în urma acuzațiilor privitoare la o petrecere nocturnă cu consum excesiv de alcool la care au participat cei patru. Petrecerea a avut loc într-o stațiune de lux din Barbados în noaptea de dinainte de zbor, iar dezvăluirea a dus la suspendarea zborului spre Londra. Unor membri ai echipajului li s-a făcut rău Se pare că petrecerea a avut loc la un hotel de lux de pe plajă.
Martorii relatează că s-a consumat foarte mult alcool și că membrii echipajului s-au îmbătat. Unei stewardese i s-a făcut rău la recepția hotelului, iar un coleg a leșinat și a avut nevoie de ajutor pentru a ajunge în cameră. Sute de pasageri au rămas blocați duminică pe aeroportul din Bridgetown.
336 de pasageri aveau rezervare pentru a călători cu Boeingul 777-200 al companiei aeriene britanice. Ei au plecat cu același avion după ce s-a găsit un echipaj de rezervă adus de urgență de companie. Unele surse susține că paguba provocată de incident este de ordinul sutelor de mii de lire sterline.