Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. În ajunul summitului Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Ankara marți, 7 iulie, și miercuri, 8 iulie, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, și-a înmulțit declarațiile privind necesitatea participării Turciei dacă Europa dorește să construiască o veritabilă politică de securitate. Turcia dispune, fără îndoială, de atuuri industriale importante, însă o întrebare îi preocupă pe liderii europeni: este oportun un parteneriat formal cu omologul lor turc în actualul context geopolitic?
Poziția Ankarei se sprijină pe doi piloni: un președinte puternic și o industrie de apărare performantă. Este adevărat că Turcia și-a dezvoltat o industrie de apărare inovatoare și competitivă în numeroase domenii. În paralel, președintele Erdoğan, confruntat cu dificultăți pe plan intern, pune în valoare acordurile încheiate între companii turce și europene pentru a-și asigura un loc în viitoarea arhitectură de securitate a Europei.
La nivel național, obiectivul său este de a masca dificultățile electorale, economice și sociale, de a flata înclinațiile naționaliste ale unei părți importante a electoratului și de a se impune drept figura tutelară a Turciei într-o lume aflată în plină transformare. La nivel internațional, urmărește să reducă la tăcere criticile partenerilor externi privind modul său de guvernare. Reacția liderilor europeni este însă confuză.
Mulți dintre ei, preocupați să răspundă urgențelor fără a evalua consecințele pe termen lung, par dispuși să îmbrățișeze discursul președintelui turc pentru a-și consolida rapid armatele. Regatul Unit, la rândul său, construiește un parteneriat strategic cu Turcia. Există motive solide pentru cooperarea cu Turcia în domeniul apărării.
Țara este membră NATO din 1952 și participă constant la exercițiile Alianței. Industria sa de apărare prezintă astăzi, în cadrul saloanelor de profil, o gamă extinsă de echipamente: muniții, artilerie, vehicule blindate, drone aeriene și navale, sisteme de rachete cu rază scurtă și medie de acțiune, avioane de antrenament, aeronave fără pilot și nave militare. Eficiența dronelor turcești pe anumite teatre de operațiuni – în războiul dintre Azerbaidjan și Armenia sau în conflictul din Ucraina – precum și acordurile industriale și comerciale în domeniul apărării încheiate cu Germania, Spania, Franța, Italia, Polonia, România și Regatul Unit ilustrează cel mai bine avantajele Turciei.
Totuși, pozițiile ambigue adoptate de Ankara în ultimii ani – sprijinul discret acordat Iranului, integrarea sistemelor rusești antirachetă S-400 în 2019, refuzul de a impune sancțiuni Rusiei după 2022 și parteneriatele cu Moscova în domeniul energiei nucleare, gazelor și petrolului, condamnarea Israelului, dar nu și a Hamas, precum și apropierea de președintele american Donald Trump – constituie suficiente motive pentru a pune sub semnul întrebării angajamentul ireversibil al președintelui turc alături de Europa Occidentală împotriva intențiilor ostile manifestate față de aceasta de Kremlin și de Casa Albă. Mai există și alți factori importanți. Oferta Turciei în materie de apărare a Europei are un revers: respingerea asumată a statului de drept din rațiuni de politică internă.
La 1 iunie, pe platforma X, Erdoğan a respins orice critică externă privind modul său de guvernare, ceea ce slăbește considerabil ideea unui parteneriat strategic. De asemenea, riscurile asociate politicii economice a Ankarei pot afecta credibilitatea unui astfel de parteneriat în domeniul apărării. În plus, Rusia ar putea recurge la represalii împotriva Turciei în cazul agravării războiului din Ucraina și al unei implicări mai puternice a Ankarei în răspunsul NATO.