Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis miercuri clarificări despre bugetul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, după informațiile apărute în spațiul public privind reducerea fondurilor alocate clubului. Potrivit unui comunicat, MApN precizează că, la începutul anului 2026, bugetul CSA Steaua a fost redus cu 30%, în contextul planului de reorganizare a clubului.
Reorganizarea nu a fost însă finalizată în termenul stabilit inițial, fiind reprogramată pentru luna octombrie. Potrivit ministerului Apărării, „cea mai mare parte din bugetul nealocat la începutul anului a fost virată înapoi clubului în luna iulie”. „La începutul anului 2026, având în vedere nevoia de reorganizare a CSA Steaua, alocarea bugetară a clubului a fost diminuată cu 30 la sută.
Întrucât reorganizarea nu s-a încheiat în timp util, fiind replanificată să se finalizeze în luna octombrie a acestui an, cea mai mare parte din bugetul nealocat la începutul anului a fost virată înapoi clubului în luna iulie”, a transmis Ministerul Apărării Naționale. Instituția susține, de asemenea, că, după realocarea fondurilor, „nu este afectată nicio activitate sportivă de performanță. „După alocarea înapoi a acestor bani, nu este afectată nicio activitate sportivă de performanță.
Sunt asigurate plata obligațiilor contractuale asumate, participarea la competițiile prevăzute în calendarele sportive și cheltuielile necesare desfășurării activității clubului până la finalul anului”, se arată în comunicatul MApN. Ministerul Apărării precizează că reorganizarea CSA Steaua „are ca obiectiv eficientizarea activității clubului, printre multe altele. „Reorganizarea are ca obiectiv eficientizarea activității clubului, clarificarea responsabilităților și identificarea unor soluții care să permită dezvoltarea pe termen lung a activității sportive”, precizează MApN.
„Obiectivul rămâne promovarea echipei de fotbal a CSA Steaua în prima ligă pentru care este necesară modificarea cadrului legislativ care să permită acest lucru, etapă de realizat de îndată ce va fi învestit un guvern cu puteri depline”, a transmis ministrul. MApN susține că urmărește în continuare modul în care sunt folosite fondurile alocate CSA Steaua și că analizează cele „mai bune soluții pentru asigurarea unui cadru de funcționare eficient, sustenabil și adaptat obiectivelor de performanță sportivă ale clubului”. „Ministerul Apărării Naționale urmărește în permanență modul în care sunt utilizate resursele alocate și analizează soluțiile necesare pentru ca activitatea CSA Steaua să se desfășoare în condiții de eficiență, transparență și sustenabilitate financiară”, a transmis MApN.