Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Iulie se anunță călduroasă În luna iulie temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obișnuite, iar ploile vor fi reduse, potrivit prognozei pentru următoarele 4 săptămâni transmise vineri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 29 iunie – 6 iulie Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice, sud-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele vestice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi deficitare. Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice, sud-vestice și centrale.
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.