Fotbalista lăudeşeancă Herczeg Andrea a primit convocare la echipa naţională feminină a României pentru dubla manşă cu Norvegia, programată săptămâna viitoare în prima rundă a barajului de calificare la Campionatul Mondial de anul viitor, din Brazilia.
Tricolorele joacă primul meci pe teren propriu, la Bucureşti, pe stadionul Arcul de Triumf, pe 9 octombrie, de la ora 20.00. Partida retur, care va decide calificarea în faza următoare a barajului, se va disputa în deplasare, în Norvegia.
Pentru Herczeg Andrea, prezenţa în lotul naţionalei reprezintă o nouă confirmare a parcursului ei la nivel internaţional şi o veste de care se bucură şi suporterii din Luduş, care îi urmăresc evoluţiile la echipa naţională.
Norvegia este un adversar cu tradiţie în fotbalul feminin european, astfel că cele două partide se anunţă dificile pentru echipa României, care va avea nevoie de un rezultat solid pe teren propriu pentru a avea şanse reale în meciul retur.
Sursă text și foto: InfoMureș — articolul original
