Compania Națională Aeroporturi București (cnab) anunță începerea celei de-a doua etape a lucrărilor de modernizare și consolidare a parcării supraetajate din fața Terminalului Sosiri al Aeroportului „Henri Coandă”. Începând din 19 august, accesul auto în această parcare va fi restricționat până la finalizarea investiției, estimată pentru începutul anului viitor.
În prima etapă a proiectului, începută în luna aprilie, au fost executate lucrări la cele două niveluri superioare ale parcării. Cea de-a doua etapă presupune intervenții majore asupra structurii de rezistență, motiv pentru care parcarea Sosiri va fi închisă temporar. Unde vor putea parca pasagerii Potrivit comunicatului de presă emis de CNAB, autovehiculele pasagerilor vor fi redirecționate către celelalte parcări publice ale aeroportului.
Parcarea, construită în 2003, prezintă degradări importante atât la nivelul structurii, cât și al fațadelor. Au fost constatate deteriorări ale plafonului, stâlpilor și pardoselii. După finalizarea lucrărilor, construcția va beneficia de un sistem de cadre metalice echipate cu amortizori, montate pe ansamblurile centrale, pentru creșterea siguranței seismice.
Totodată, vor fi consolidate fundațiile, construite grinzi de legătură și ranforsate integral elementele structurale verticale. Proiectul include și refacerea hidroizolațiilor, a instalațiilor electrice, a tubulaturii și a canalizărilor pentru apa pluvială. Unde merg pasagerii după închiderea parcării Sosiri CNAB transmite că stația de taxi și zona destinată serviciilor de ride-sharing vor fi disponibile în fața Terminalului „Plecări”.
De asemenea, autobuzele liniilor 100 și 442 vor opri exclusiv în stația comună „Plecări” de la aeroport. Pasagerii vor fi direcționați către mijloacele de transport în comun prin trasee marcate și semnalistică specială. Acestea conduc către gara CFR, stația STB, stația de taxi și zona de ride-sharing.
În prezent, Aeroportul „Henri Coandă” dispune de 2. 226 de locuri în parcările publice. Închiderea parcării Sosiri, care cuprinde parterul, mezaninul și etajul, va duce la indisponibilizarea a 588 de locuri.
Pentru suplimentarea capacității de parcare, Aeroporturi București anunță că în această toamnă va fi pusă în folosință o nouă parcare în apropierea clădirii Sosiri. Noua construcție va avea patru niveluri și va pune la dispoziția pasagerilor 1. 019 locuri de parcare.
În paralel, au fost inițiate procedurile pentru construirea altor două parcări, fiecare cu câte patru niveluri. Împreună, acestea ar urma să ofere peste 1. 600 de locuri.