Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ce este luciditatea terminală Mulți pacienți aflați în îngrijire paliativă spun că visează sau văd persoane dragi care au murit. Neurologul și medicul de hospice Chris Kerr susține că aceste experiențe devin uneori mai frecvente pe măsură ce se apropie sfârșitul vieții și le pot oferi bolnavilor liniște și alinare.
Fenomenul nu trebuie însă confundat cu o dovadă a vieții de apoi sau cu un instrument medical precis pentru stabilirea momentului decesului. Personalul medical din centrele de îngrijire paliativă observă uneori o schimbare neobișnuită la pacienții aflați aproape de moarte. Aceștia încep să vorbească despre vise foarte vii sau despre întâlniri cu rude, prieteni și chiar animale de companie care nu mai sunt în viață.
Dr. Chris Kerr, neurolog și director al Hospice Buffalo, studiază de mai mulți ani aceste experiențe. El spune că visele și viziunile de la sfârșitul vieții sunt adesea atât de intense, încât pacienții le percep ca fiind reale, scrie The Mirror „Un semn puternic este momentul în care pacienții încep să vadă persoane dragi decedate.
Aceste viziuni finale le oferă o alinare profundă”, a explicat medicul într-un interviu acordat publicației The Times. Potrivit lui Kerr, asistentele cu experiență observă uneori că visele și viziunile apar tot mai des pe măsură ce starea pacientului se agravează. Frecvența lor poate fi unul dintre indiciile că persoana se apropie de sfârșitul vieții.
Aceste experiențe nu permit însă anticiparea cu exactitate a momentului morții și nu apar la toți pacienții. Evaluarea medicală se bazează pe ansamblul semnelor clinice, nu pe existența unei singure viziuni. Într-un studiu publicat în 2014 în Journal of Palliative Medicine, aproape nouă din zece pacienți intervievați au relatat cel puțin un vis sau o viziune de acest tip.
Cercetarea a fost realizată într-un centru de îngrijire paliativă, astfel că rezultatele nu pot fi aplicate automat tuturor persoanelor aflate la sfârșitul vieții. Cele mai multe relatări implică persoane importante din trecutul bolnavului. Pot apărea părinți, frați, copii, prieteni sau animale de companie care au murit.
Uneori, pacienții retrăiesc momente dificile sau încearcă, prin intermediul acestor vise, să se împace cu experiențe care i-au urmărit întreaga viață. Aproximativ 10% dintre participanții cercetați de Kerr au povestit vise tulburătoare, în care reveneau evenimente traumatice. Medicul susține că inclusiv aceste experiențe pot căpăta sens pentru bolnavi, deoarece le oferă ocazia unei forme de reconciliere.
„Împăcarea și iertarea par să fie teme frecvente. Le oferă oamenilor pacea de care au nevoie pentru a se desprinde de viață”, spune Kerr. Medicul povestește cazul lui John, un veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial care participase la debarcarea din Normandia.
Bărbatul fusese chinuit timp de decenii de vinovăția supraviețuitorului, după ce își lăsase camarazii răniți pe plajă. La sfârșitul vieții, el s-ar fi văzut din nou în Normandia. În acea viziune, un camarad mort îi spunea că venise să îl conducă acasă.
Un alt caz prezentat de Kerr este cel al unei tinere mame care nu reușea să-și accepte diagnosticul terminal. Femeia a povestit că bunicul său decedat a venit să îi spună că era mândru de ea și că putea să plece împăcată. Pentru medic, aceste relatări arată că, în ultimele zile sau ore, oamenii se întorc frecvent la relațiile care le-au definit viața.
Chris Kerr spune că a întâlnit pentru prima dată fenomenul la vârsta de 12 ani, când tatăl său era pe moarte. Acesta le-a precizat celor din familie că trebuie să se grăbească pentru a pleca în excursia anuală la pescuit. Pescuitul fusese una dintre experiențele care îi apropiaseră cel mai mult pe tată și fiu.
Kerr a simțit atunci că părintele său se afla într-un alt timp sau loc și trăia un moment de pace. Un preot i-a precizat că bărbatul delira.