Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Shutterstock/Avocatul Adrian Toni Neacșu a precizat că suspendarea acestor hotărâri de guvern „va echivala cu blocarea Guvernului” Judecătorii au suspendat, ieri, una dintre Hotărârile de Guvern adoptate neconstituțional de către Cabinetul demis condus de Ilie Bolojan. Este vorba despre un act normativ adoptat luna aceasta și care promovează politici noi, lucru interzis de Constituție și de către Codul Administrativ unui guvern cu puteri restrânse.
Curtea de Apel București a admis, ieri, acțiunea formulată de către partidul Social Democrat și a dispus suspendarea Hotărârii de Guvern nr. 571/2026, prin care Guvernul interimar, condus de Ilie Bolojan, a modificat și completat hotărârile de guvern nr, 487/2016 privind compatibilitatea electromagnetică și nr. 740/2016 privind punerea la dispoziție pe piață a echipamentelor radio.
Astfel, prin hotărâre, instanța a dispus: „Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului (PSD – n. red), invocată prin întâmpinare, de pârâtul Guvernul României. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare.
Admite cererea. Dispune suspendarea HG nr. 571/2026, până la pronunţarea instanţei de fond.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie. Executorie de drept. Recursul nu este suspensiv de executare.
Cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti”. Hotărârea este executorie, ceea ce înseamnă că respectivul HG nu mai își poate produce efectele juridice. Interesant este că, în proces, a formulat cerere de intervenție accesorie, în favoarea Guvernului, ANCOM, condusă de fostul președinte PSD al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
De altfel, pe rolul curții de Apel București au fost înregistrate, la data de 29 iulie 2027, nu mai puțin de opt acțiuni similare, vizând suspendarea, în vederea anulării, Hotărârilor de Guvern 530, 456, 454, 570, 511, 547 și 509, la care se adaugă cea deja suspendată, toate adoptate de Guvernul Ilie Bolojan în cursul lunilor iunie și iulie 2026, după ce Executivul a fost demis prin moțiune de cenzură. Trei dintre dosare au primit un prim termen de judecată pentru data de 3 august 2026, restul urmând a fi soluționate chiar ieri. Însă, în două dintre cauze, instanța a dispus amânarea, în timp ce pentru altele, până la închiderea ediției, judecătorii nu au pronunțat o soluție.
Avocatul Adrian Toni Neacșu a precizat că suspendarea acestor hotărâri de guvern „va echivala cu blocarea Guvernului în a se juca de-a guvernul cu puteri depline și cu confirmarea faptului că prelungirea interimatului blochează funcționarea statului”. „Dacă Ilie Bolojan nu mai poate decât șterge praful și aerisi prin Palatul Victoria, iar prin prelungirea mandatului demis, nu face decât să blocheze România, atunci și determinarea lui de a rămâne în provizorat va dispărea”, adaugă fostul judecător. Citește pe Antena3.
ro Se schimbă regulile pentru obținerea permisului și mii de șoferi care îl au acum nu îl vor mai obține după expirare × Citește pe LongevityMagazine. ro 9 moduri în care quercetina și bromelaina îți pot îmbunătăți sănătatea Citește pe Fanatik. ro Fanii Rapidului, ironii după umilința trăită de FCSB în Conference League: ”AU..
DA ce seară frumoasă!