Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Starul argentinian se află la al patrulea sezon la Inter Miami Lionel Messi a marcat de două ori și a devenit cel mai bun marcator din istoria Leagues Cup, după ce Inter Miami a învins formația mexicană Atletico San Luis cu scorul de 4-2, joi, în primul meci din faza grupelor ediției 2026 a competiției. Aflat la primul meci ca titular pentru Inter Miami după revenirea de la Cupa Mondială, Messi și-a reluat evoluțiile excelente pentru echipa din Florida.
Argentinianul, care a contribuit decisiv la câștigarea Leagues Cup în 2023, a ajuns la 14 goluri în competiția care reunește echipe din Major League Soccer (SUA) și Liga MX (Mexic), depășindu-l pe Denis Bouanga (Los Angeles FC) și stabilind un nou record . Atletico San Luis a deschis scorul încă din minutul 4, prin David Rodriguez. Messi a egalat șapte minute mai târziu cu o reluare spectaculoasă din voleu, la centrarea lui Noah Allen.
„A lovit mingea direct din aer. Cei care au jucat fotbal știu cât de dificil este să găsești timpul și spațiul necesare pentru a lovi atât de curat o centrare venită din partea stângă. Dacă am vorbi despre pictură, ar fi Picasso”, a declarat antrenorul lui Inter Miami, Guillermo Hoyos, după partidă.
Inter Miami a trecut în avantaj în minutul 26, prin venezueleanul Telasco Segovia, după o nouă pasă decisivă a lui Noah Allen. Messi și-a trecut apoi în cont dubla chiar înainte de pauză, după o acțiune individuală în care a depășit doi adversari în careu și a înscris din apropiere. Fundașul brazilian Micael a majorat avantajul la 4-1 în prelungirile primei părți a jocului.
Rafa Llorente a redus din diferență în partea secundă, stabilind scorul final, 4-2. Messi a contribuit și cu o pasă decisivă la golul lui Segovia. Fundașul Noah Allen a reușit trei assisturi, o premieră în cariera sa.
În absența lui Luis Suárez, suspendat pentru primul dintre cele șase meciuri primite după incidentul de la finala Leagues Cup din 2025, Messi a preluat rolul principal în ofensiva lui Inter Miami. Uruguayanul, autor a șapte goluri în precedentele patru partide, va rata întreaga ediție din acest an a competiției. Victoria cu Atletico San Luis a fost al cincilea meci din cariera lui Messi în Leagues Cup în care înscrie cel puțin două goluri.
Inter Miami va întâlni sâmbătă formația mexicană Monterrey în următorul meci din competiție.