Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „De astăzi mandatul oricărui ales, votul cetăţenilor, nu mai sunt în siguranţă. Luaţi numele lui Dominic Fritz şi înlocuiţi-l cu al oricărui ales care este cinstit, onest, responsabil şi care nu are cutii de pantofi pline de bani în cămară şi înlocuiţi-l şi o să vedeţi că va fi în pericol.

Astăzi vedem că modul în care PSD a început să modifice această lege, modul acela penal, e desăvârşit printr-un vot care ne spune foarte clar că PSD are un dispreţ faţă de lege, are un dispreţ faţă de statul de drept. De altfel, şi modul în care PSD a încercat astăzi în Comisia juridică să modifice legea şi să o golească de conţinut dovedeşte foarte clar că PSD asta îşi doreşte. Îşi doreşte să ne întoarcem în anii ’50, în anii ’60, în care comuniştii puteau să facă orice şi puteau să-şi elimine orice adversar politic.

Vreau să subliniez că alegătorii USR, parlamentarii USR, miniştrii USR au fost cei care au fost cei mai aprigi susţinători ai reformei domnului Ilie Bolojan. Din păcate, astăzi am constatat că apetitul parlamentarilor PNL pentru reformă nu a fost acelaşi. Suntem dezamăgiţi pentru acest vot şi, din păcate, lucrul acesta va trebui să-l evaluăm”, a precizat Şipoş la Palatul Parlamentului.

El a mai spus că votul de miercuri este unul care va fi consemnat de către istorie „ca un început al erdoganizării României”. „Noi nu vom putea să asistăm pasiv la acest lucru, vom continua să informăm Comisia Europeană despre acest abuz împotriva statului de drept. (…) Considerăm că modul în care arată legea ANI în acest moment nu este o reformă.

Şi, aşa cum am spus, subliniez încă o dată, am fost cei mai mari susţinători şi rămânem cei mai mai mari susţinători ai reformei. Ne-am fi aşteptat să avem aceeaşi claritate în a susţine reforme şi din partea parlamentarilor PNL. Noi am spus foarte clar, aveam o lege curată, o lege care îndeplinea cu adevărat o reformă, care respecta normele europene şi Constituţia.

Din păcate, această variantă nu am regăsit-o şi în planurile PNL. Cu siguranţă că vom analiza ceea ce s-a întâmplat astăzi. După această analiză vom lua o decizie.

(…) PNL a făcut astăzi un cadou domnului Grindeanu. Şi cred că asta va fi greu de uitat”, a menţionat Şipoş. Senatorul USR a afirmat că se aşteaptă ca preşedintele Nicuşor Dan să retrimită actul normativ în Parlament pentru reexaminare.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *