Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Unul dintre cele mai triste spectacole ale politicii actuale este transformarea lui Ludovic Orban Filosofia liberală, cea care a pus fundamentul statelor moderne, s-a bazat pe sacralitatea individului, pe libertatea de conștiință și pe limitarea puterii statului, însă în România, acest ideal a fost transformat într-o carcasă goală. Liberalismul de astăzi nu mai este despre idei, s-a transformat într-o doctrină a „supraviețuirii prin umilință”.
Asistăm la un proces de „descompunere controlată”, în care marii gânditori ai partidului au fost înlocuiți de combinatori politici. Liberalismul românesc produce „clienți”, nu viziune. Este un sistem în care principiile sunt monedă de schimb, iar istoria glorioasă a Brătienilor este folosită ca un paravan pentru a ascunde mizeria unor înțelegeri de culise care ar face să roșească până și cele mai cinice personaje ale lui Caragiale.
Unul dintre cele mai triste spectacole ale politicii actuale este transformarea lui Ludovic Orban. Omul care odinioară conducea guvernul, care cânta la chitară și vorbea despre „valorile de dreapta”, a ajuns astăzi într-o ipostază de o umilință rar întâlnită. A devenit, metaforic vorbind, „cățelul Bubico” al lui Ilie Bolojan.
Este imaginea perfectă a decăderii: un fost lider care acceptă să stea în lesă, lătrând la comandă atunci când stăpânul său de la Oradea are nevoie de o diversiune. Bolojan, „marele administrator” care una vorbește la televizor și alta face în spatele ușilor închise, îl folosește pe Orban ca pe o unealtă de uzură în lupta sa personală și politică cu Nicușor Dan. Bolojan nu are nevoie de aliați, are nevoie de „executanți” care să poată fi aruncați în luptă atunci când vrea să-și păstreze mâinile curate.
Orban, în goana sa disperată după relevanță, a acceptat acest rol secundar, devenind o simplă piesă de șah pe tabla pe care joacă Bolojan, cu un cinism demn de o cauză mai bună. De ce este folosit Orban împotriva lui Nicușor Dan? Pentru că Nicușor, cu toate defectele sale, reprezintă un pol de putere care nu se supune „pedeismului” managerial al lui Bolojan.
Lupta dintre ei nu este despre binele țării, este despre cine va deține controlul asupra „dreptei” în viitorul apropiat. Este un război de orgolii în care poporul este doar un spectator mut. Bolojan vrea să demonstreze că el este singura „minte luminată”, iar pentru asta are nevoie să-l discrediteze pe Președintele României prin vocea unui Ludovic Orban care, din păcate, rămas fără credibilitate, are doar resentimente.
Această „hârjoană” politică, în timp ce țara arde la propriu, arată cât de deconectată este această „elită” de realitățile străzii. Trăim sub o guvernare care, din punct de vedere moral și al votului popular inițial, este complet ilegitimă. O coaliție a contrariilor care a transformat votul cetățeanului într-o glumă proastă.
Dar întrebarea care ne sfâșie inima este: mai impresionează asta pe cineva? Se pare că am intrat într-o stare de anestezie națională. Poporul român, lovit de inflație, de prețuri la energie care sfidează logica și de o incertitudine cronică, a încetat să mai reacționeze la scandalurile politice.
Este o tăcere periculoasă. Politicienii interpretează această apatie ca pe o acceptare, în timp ce, de fapt, este un dezgust profund, o renunțare. Atunci când nimic nu mai impresionează, înseamnă că societatea este în moarte clinică.
Guvernul funcționează într-un vid de legitimitate, dar pe cine mai interesează, atâta timp cât „grupul de interese” își împarte sferele de influență? În culise, se desfășoară un concurs sinistru: cine reușește să fure mai mult, mai repede și mai „legal” din resursele acestei țări. Avem de-a face cu o cleptocrație care a depășit orice imaginație.
Infracționalitatea la nivel înalt a devenit atât de vastă, încât sistemul judiciar este pur și simplu copleșit. Avem prea puțini procurori pentru câte infracțiuni se comit în fiecare zi la vârful statului.