Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cum a transformat regimul comunist Salcia într-un loc al morții Când deținuții omorâți în lagărul de exterminare Salcia zâmbesc la Dumnezeu. Scheletele sunt înșirate în linie, patru pe o parte, patru pe alta.
1. 500 de oameni au fost omorați între 1952 și 1964 în „unitatea de reeducare” din Insula Mare a Brăilei Într-un colț, într-o cutie, i-au înghesuit pe alții: sunt doi puși cu fața în sus, peste ei, aruncați alți doi cu fața în jos. Tibiile se amestecă cu coastele.
Pe laturi sunt doar cranii. Oasele albe, galbene și brune arată cât de chinuiți au fost și înainte și după moarte: unul e chircit, semn că a fost aruncat putrezit, s-a scurs în el; altul e sfărâmicios – dovadă de boală și lipsă de hrană. Un craniu are maxilarul deschis, se mai văd plombele de metal.
Istoricul Marius Oprea și echipa sa de arheologi au descoperit o nouă groapă comună în care au fost aruncate victimele atrocităților petrecute în anii ‘50 în lagărul de exterminare Salcia din Insula Mare a Brăilei. „Îngroparea era, aici, un adevărat ritual. Lumea era anunțată seara că a evadat un deținut.
Le spuneau oamenilor să stea în casă, altfel, riscă să fie împușcați. Iar noaptea se auzea cum trecea căruța cu morți. Cei de la lagăr strângeau cadavrele, nu duceau câte unul, cum murea.
Le adunau, unii mai putrezeau. Pe unii, iarna, i-au ținut morți și luni de zile. Umpleau căruța și se auzea cum trece scârțâind de la Salcia la Agaua.
Aici aduceau și un generator electric. Aprindeau luminile, îi îngropau, nivelau terenul și plecau”. Marius Oprea privește rândurile de resturi de oameni pe care i-a scos din pământ.
Groapa e adâncă, marginea vine cam până la bărbie. La picioare sunt aliniați scheleții, în maluri se mai văd bucăți de degete sau picioare. Mai adânc, patru cranii ies din malul nisipos.
Mai departe, spre celelalte oase nu au ajuns nici dalta și nici peria – uneltele arheologilor. Paul este arheolog la Muzeul din Aiud, lucrează de ani buni cu Marius Oprea. Fiecare mort, când îl scoate, îi spune câte o poveste.
Acum, la Agaua, amărâții găsiți în pământ i-au plâns: au fost aruncați în groapă plini de boli, rupți de foame, și nici o palmă mai lată de glod nu s-a tras peste ei. Timpurile au mai acoperit „sectorul”, au mai crescut și buruieni peste ei . „Gardienii din lagăr nu se opinteau prea tare.
Îi puneau în lăzi, nu în coșciuge. Lăzile erau pentru alimente sau pentru scule. Când nu aveau cutii, băteau niște șipci în cuie.
Îi puneau în cutiile astea, care cum murea. De foame, de boală. Cum e acesta, oasele lui înnegrite arată că a suferit de foame” – arată Paul către un rând de oase brune și negre din care se mai cunosc doar cutia toracică și o bucată de craniu.
Dureros, când a fost pus în cutie, capul i-a fost împins în piept, acum deținutul pare că privește în jos, ca rușinat. „Sau cel de lângă – scheletul lui îmi spune, după cum arată, că a avut cifoză.