Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Calvin, „văzut” de Tițian. Teolog, moralist și aprig polemist, Jean Calvin a fost născut la Noyon în 10 iulie 1509 și a murit în exil la Geneva în 27 mai 1564.
Alături de Martin Luther (1483-1546) a fost principalul reprezentant al Reformei (religioase). Fiu al unui procuror ecleziastic (administrator al bunurilor Bisericii), Jean Cauvin (în latină Calvinus, de unde provine forma Calvin, care s-a impus) este destinat carierei ecleziastice. În 1523 este trimis la Paris, ca student la colegiile „La Marche” și „Montaigne”.
Licențiat în litere în 1528, urmează, la îndemnul tatălui său, studii juridice, mai întâi la Orléans, apoi la Bourges. În 1531 obține licența în drept, dar, după moartea părintelui său, renunță la cariera juridică. În continuare, facem loc tușelor biografei Mihaela Voicu, care a realizat un portret al lui Calvin pentru impresionantul „Dicționar al scriitorilor francezi” publicat de Polirom în 2012: „Tânărul Calvin studiază greaca și ebraica, sub îndrumarea umaniștilor Danès și Vatable.
Întors la Paris, audiază cursurile «lectorilor regali», recent instituiți de regele Francisc I, și, sub numele latinizat de Calvinus, publică prima sa lucrare, o ediție comentată a operei lui Seneca De clementia (1523), dovedind o bună cunoaștere a terminologiei și a procedeelor retorice”. În contur: „După obținerea doctoratului în drept la Orléans (1533), revine în toamna aceluiași an la Paris, unde își manifestă public adeziunea la ideile Reformei. Persecuțiile la care sunt supuși reprezentanții noii doctrine îl obligă să se exileze.
Mai întâi la Angoulême, la curtea reginei Marguerite de Navarre, protectoare a ideilor Reformei în forma lor mai puțin radicală, cunoscută sub numele de «evanghelism». Apoi la Nérac, unde îl întâlnește pe episcopul umanist Jean Lefèvre d’Étaples, traducător al Bibliei în franceză. În sfârșit, în Italia, la Ferrara, la curtea reginei Renée, protectoare a lui Marot.
Afacerea «afișelor» (L’Affaire des placards – septembrie 1534), texte-proclamație împotriva religiei catolice tradiționale și în favoarea ideilor reformatoare, expuse la Paris, Blois, Tours, Orléans și chiar pe ușa apartamentelor regale din castelul Amboise, întețește persecuțiile, determinând exilul definitiv al lui Calvin. În acest context polemic, redactează la Basel prima ediție, în latină, a celebrei sale lucrări Christianae Religionis Institutio (Învățătura religiei creștine), publicată în martie 1536. Precedată de o Epistolă către rege, în care Calvin cere încetarea prigoanei, dovedind că partizanii Reformei sunt supuși loiali”.
În iulie 1536, Calvin ajunge la Geneva. Reformatorul Guillaume Farel vede în autorul Învățăturii religiei creștine omul providențial capabil să conducă noua comunitate pe care o întemeiase. „Este prima încercare de a impune statului «legea Evangheliei», soldată mai întâi cu un eșec, în ciuda eforturilor legislative și misionare ale celor doi, siliți, în 1538, să se exileze.
Calvin va merge la Strasbourg, unde va conduce timp de doi ani Biserica reformată locală. Aici va publica în august 1539 a doua ediție (latină) a Învățăturii, iar în noiembrie un Comentariu la Epistola către Romani, unde afirmă cu tărie ideea predestinării. O schimbare de orientare a Consiliului municipal al Genevei îl readuce, în 1541, în orașul de pe malul lacului Léman.
Va rămâne aici până la moarte, întemeind un stat teocratic: cetatea este guvernată de un consistoriu, format din șase pastori și doisprezece «prezbiteri» laici. Acesta conduce «după legea Evangheliei» viața cetățenilor și bunul mers al orașului. Se intensifică totodată activitatea de instruire a poporului: sunt create numeroase școli elementare, iar Geneva devine un centru de înalte studii umaniste și teologice în spirit erasmian”, evoca cercetătoarea Mihaela Voicu.