Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » Irakul închide trei posturi de frontieră cu Iranul, după un atac asupra Arabiei Saudite Irakul închide trei posturi de frontieră cu Iranul, după un atac asupra Arabiei Saudite 12 sept. 2026 Redacția • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Irakul a închis sâmbătă trei posturi de frontieră cu Iranul, au declarat pentru AFP responsabili din domeniul securităţii, după un atac asupra unui oleoduct saudit care a fost lansat de pe teritoriul irakian potrivit Riad şi Bagdad, relatează Agerpres. Atacul, comis joi cu drone, a lovit oleoductul saudit Est-Vest care leagă Abqaiq, din apropierea Golfului, de portul Yanbu de la Marea Roşie.
Mai multe persoane au fost rănite în atac, potrivit agenţiei de presă oficiale saudite SPA. Atacul nu a fost revendicat şi grupuri armate irakiene pro-iraniene, deja acuzate de Riad în trecut de atacuri asupra infrastructurilor petroliere în Arabia Saudită, au negat că l-ar fi comis. La puţin timp după atac, prim-ministrul irakian Ali al-Zaidi l-a concediat pe comandantul militar al provinciei Misan, în sudul ţării, autorităţile stabilind rapid că dronele au fost lansate din această zonă.
Două surse irakiene din domeniul securităţii au anunţat de altfel sâmbătă descoperirea unor lansatoare de drone în apropiere de frontiera între Irak şi Iran, într-o regiune izolată. O sursă din domeniul securităţii irakiană şi un responsabil guvernamental au declarat pentru AFP că autorităţile au ordonat închiderea a trei puncte de trecere a frontierei cu Iranul. Potrivit sursei citate, această decizie se înscrie „în cadrul eforturilor serviciilor de informaţii vizând să descopere autorii şi să-i împiedice să fugă (…) precum şi să împiedice contrabanda cu drone prin aceste puncte de trecere”.
Cele două surse, care au vorbit sub acoperirea anonimatului, nu au putut preciza când vor fi redeschise aceste posturi. Punctele de trecere închise sunt cele de la Shalamcheh (provincia Basra), Al-Shib (provincia Misan) şi Al-Mandali (provincia Diyala). Celelalte puncte de frontieră cu Iranul rămân deschise.
Celula guvernamentală de informare privind securitatea a anunţat la rândul său că autorităţile au „început operaţii de reorganizare administrativă şi securitară în mai multe puncte de trecere frontaliere, ceea ce necesită închiderea lor”. Aceasta a adăugat că „activităţile de intelligence” au fost întărite pentru a determina „faliile” survenite la aceste puncte de trecere, fără a menţiona totuşi atacul. Purtătorul de cuvânt militar al premierului Ali al-Zaidi, Sabah al-Numan a afirmat că prim-ministrul irakian a aprobat „o cerere iraniană de desfăşurare a unei anchete comune pentru a descoperi platforme de lansare de drone în apropiere de frontiera dintre Irak şi Iran”.