Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Convergența dintre matematică și literatură la Ion Barbu Matematician și poet, sau invers, Dan Barbilian, zis Ion Barbu, a fost născut în 19 martie 1895, la Câmpulung-Muscel și a murit într-o zi de august, 11, a anului 1961, la București. Să-l cinstim!
La 65 de ani de la moartea lui Ion Barbu (răpus de cancer la ficat), deschidem universul acestui genial matematician -poet cu niscaiva comentarii captivante formulate de criticul și istoricul literar Paul Cernat, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București: „Am mai vorbit despre «turcismul» lui Ion Barbu. Ar mai fi însă câte ceva de adăugat”. Să luăm aminte: „Spre exemplu faptul că, deși alianța intelectuală germano-turcă a poetului-matematician trăda și o afinitate (geo)politică, exegeții post-lovinescieni au privilegiat excesiv matrița «poeziei pure» franceze în defavoarea ideologiei lirice (antilovinesciene), care-l plasa în paradigma unui modernism «epifanic» (Roger Griffin, «Modernism and Fascism»), de tipul Cantos-urilor lui Ezra Pound.
Perspectiva ideologică are însă și ea capcanele ei”. Mai precis: „Nicolae Manolescu atrăgea atenția, în Istoria critică… , asupra evoluției poeziei barbiene «de la nietzscheanismul dintâi (care fusese și al lui Blaga) la predilecția către forma etnic închisă, nemișcată», cum o definește Călinescu, din ciclul Isarlîk, marcată de interesul (…
) pentru «ereziile bogomile ale populației dunărene» și, de acolo, la apologia legionarismului și a lui Hitler. O va face mai nou, între alții, criticul literar și scriitorul Bogdan Crețu. Numai că diagnosticul ideologic nu concordă cu cronologia textelor, ciclul Isarlîk fiind scris imediat după sonetele «parnasiene» cu substrat nietzschean ale debutului și mult înaintea exaltărilor legionaro-hitleriste, care nu mai au, Nota Bene, nimic «balcanic».
Apologie lirică și discurs legitimator, Isarlîk premerge borealismele din Riga Crypto… și Uvedendrode sau abstracționismele din prima secțiune a Jocului secund, ordinea ciclurilor în sumar fiind deliberat inversă ordinii scrierii lor; greu de crezut așadar că, o dată cu el, «se accentuează tendința localistă și pitorească și, în fond, antioccidentală»”. În siaj: „Sadoveanu era pitoresc-levantin și filoturc în «Ostrovul lupilor», dar antilegionar și antihitlerist.
Că Barbu construiește, cu tehnici heraldice de tip Mateiu Caragiale, o fantasmă identitară proiectată oniric și o mitologie balcanică epurată, în răspăr cu modernizarea occidentală, în linia unei întoarceri a fondului refulat «nelatin» (Lucian Blaga), este însă cert. Balcanismul său e vecin, prin abstracționism, avangardei constructiviste, fiind, în același timp, mai radical tradiționalist decât ortodoxismul epocii, ancorată inclusiv în spiritualități răsăritene pre- și necreștine. Modernismul regresiv și esoteric din Isarlîk nu se orientează spre Apus și Septentrion (ca în precedentele cicluri ale Jocului secund), ci spre Răsărit și Sud, sub semnul atemporalei cetăți”.
Mai mult: „Autorul recuperează incantatoriu fondul lexical turcesc, arhaizat, al limbii române, reabilitând afectiv atmosfera Vechiului Regim (post)fanariot. «Localismul» celebrat nu are un caracter naționalist (admiratorul lui Poe, Rimbaud și Rilke denunța patriotismul de «folclor românesc» inclusiv la Lucian Blaga), ci transfigurează lingvistic halucinația idealizată a unui Imperiu răsăritean seducător și crud, cu o spiritualitate și o multietnicitate specifice. Iar acum, ca dedicație specială din partea cofetarului balcanic, un «Cîntec de rușine» antopannesc la care țin aproape la fel de mult ca la poemul «Selim»: Într-un succint comentariu rezervat volumului Adâncul acestei calme creste.