Pentru tot mai mulţi tineri aflaţi la începutul carierei, munca de acasă nu înseamnă doar flexibilitate, ci vine la pachet şi cu o serie de provocări neaşteptate. Un job remote poate părea ideal, însă există şi un cost mai puţin vizibil: mai puţine ocazii de a învăţa de la colegi, de a-şi construi relaţii profesionale şi de a avansa în carieră.

Kylie Klapp, o tânără de 24 de ani, a acceptat un job remote după ce nu şi-a găsit altceva, însă simte că lipsa interacţiunii cu colegii şi a oportunităţilor de networking ar putea să-i afecteze dezvoltarea profesională, mai ales într-o piaţă a muncii mai dificilă. „Piaţa muncii este într-o situaţie atât de proastă în acest moment. Trebuie să-mi extind reţeaua de contacte”, a spus ea într-un interviu acordat pentru The Wall Street Journal.

Totuşi, pandemia a fost cea care a schimbat modul în care Generaţia Z a intrat pe piaţa muncii, iar pentru mulţi tineri primul loc de muncă a fost direct de acasă. Deşi munca remote a rămas o opţiune în preferinţele angajaţilor, lipsa contactului direct cu colegii şi mentorii face mai dificilă integrarea şi dezvoltarea profesională a tinerilor angajaţi, aflaţi la început de carieră, se arată într-un articol realizat de The Wall Street Journal. Pe lângă competiţia tot mai mare pentru un loc de muncă, o altă situaţie cu care se confruntă tinerii este inteligenţa artificială, la care se adaugă schimbările aduse de munca la distanţă.

Aceste tendinţe reduc oportunităţile de angajare pentru cei aflaţi la început de carieră şi îi fac mai greu de integrat în companii, se arată în cadrul aceluiaşi articol. Angajările pentru posturile de început de carieră au scăzut cu peste 14% comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei, subliniază un studiu realizat anul acesta de London School of Economics. Potrivit acestuia, companiile care au continuat să păstreze munca remote sunt mai puţin dispuse să recruteze tineri fără experienţă, deoarece formarea acestora necesită mai mult timp şi resurse.

Pe termen lung, această tendinţă poate reduce şansele de angajare ale tinerilor şi poate afecta dezvoltarea viitoarei forţe de muncă, se arată într-un articol realizat de The Wall Street Journal. Tinerii din Generaţia Z sunt mai puţin atraşi de munca exclusiv de acasă decât angajaţii din generaţiile mai în vârstă, mai puţin de un sfert dintre tinerii Gen Z îşi doresc un job remote, arată un sondaj realizat de Gallup în 2025. În multe companii, cei care aleg totuşi să vină la birou sunt în special angajaţii aflaţi la început de carieră.

Darby Vernon, dezvoltatoare software, spune pentru The Wall Street Journal că munca exclusiv de acasă a făcut-o să se simtă izolată, în ciuda confortului pe care îl oferea. După revenirea la birou, consideră că interacţiunea directă cu echipa este esenţială, mai ales pentru tinerii care abia intră pe piaţa muncii. Cu toate acestea, mulţi tineri din Generaţia Z continuă să pună pe primul loc echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală.

Un sondaj realizat de Deloitte, în acest an, arată că doar 6% dintre tineri îşi propun să ajungă în funcţii de conducere, în timp ce peste 40% dintre aceştia spun că flexibilitatea programului ar cântări decisiv în acceptarea unui astfel de rol. Această mentalitate îi face pe mulţi tineri să respingă revenirea obligatorie la birou. Kylie Klapp spune pentru The Wall Street Journal că diferenţele de experienţă dintre generaţiile mai noi şi a celor anterioare fac tot mai dificilă identificarea cu mediul de lucru care era acum câţiva ani.

Dezbaterea privind munca remote este departe de a se încheia. Pentru tinerii aflaţi la început de drum, provocarea constă în găsirea echilibrului dintre libertatea oferită de lucrul de acasă şi avantajele pe care le aduce prezenţa la birou.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *