Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Étienne Bonnot de Condillac, „părintele” doctrinei senzualiste. Preot al unei unice liturghii și una dintre cele mai ascuțite minți ale secolului al XVIII-lea, Étienne Bonnot de Condillac a fost născut la Grenoble, în 30 septembrie 1714 și a murit la Flux, Beaugency, în 3 august 1780.
Să-l revizităm! Étienne Bonnot de Condillac a crescut într-o familie de magistrați, numele luându-și-l după o proprietate a părinților săi, cumpărată în 1720. Își începe studiile la colegiul iezuiților din Lyon, apoi este atras la Paris de unul dintre frații săi, abatele de Malby, și își continuă pregătirea la seminarul Saint-Sulpice, apoi la Sorbona.
Devine preot în 1740, ceea ce va face ca toată viața să fie numit „abatele de Condillac”. „Conform tradiției, nu a slujit decât o singură dată liturghia, dar a primit mai multe abații, la Mureaux și la Flux. Devine un obișnuit al saloanelor literare: la doamna de Tencin îi va întâlni pe Turgot, Marivaux și Marmontel, că și pe Jean-Jacques Rousseau, cu care se împrietenește și care i-l va prezenta pe Diderot”, reținea cercetătoarea Ileana Mihăilă în deschiderea unei minibiografii închinate filosofului din Grenoble – Dicționarul scriitorilor francezi (Polirom, 2014).
Dar să facem loc portretului: „Din această perioadă mondenă datează operele sale cele mai cunoscute: Essais sur l’origine des connaissances humaines (Eseu asupra originii cunoștințelor omenești) (1746); Les Monades. Dissertation sur l’existence de Dieu (Monadele. Disertație asupra existenței lui Dumnezeu) (1748), publicată fără numele autorului, în urma unui concurs, într-un volum colectiv al Academiei din Berlin; Traité des systèmes (Tratat despre sisteme) (1749); Traité des sensations (Tratat despre senzații) (1754), unde apare ipoteza «statuii», sugerată de docta-i prietenă domnișoara Ferrand, care va muri înainte de apariția cărții; Traité des animaux (Tratat despre animale) (1775), în care capitolul VI, din partea a doua, recuperează textul publicat anterior la Berlin.
Succesul doctrinei senzualiste, al cărei principal teoretician devenise, atrage asupra lui atenția familiei regale. În 1758, Ludovic al XV-lea îl trimite la Parma, în Italia, ca preceptor al nepotului său, infantele don Fernando. Abatele rămâne aici, alături de acest elev nu prea strălucit, până în 1767, redactând Cours d’études (Curs de studii), lucrare de pedagogie în șaisprezece volume, între care Art de penser (Arta de a gândi), Art d’écrire (Arta de a scrie), Art de raisonner (Arta de a raționa), Dictionnaire des synonymes de la langue française (Dicționar al sinonimelor limbii franceze), Histoire générale des hommes et des Empires (Istoria generală a oamenilor și a imperiilor)”.
Pe firul întins de Ileana Mihăilă: „Întors la Paris, este ales membru al Academiei Franceze (1768), dar refuză să fie preceptorul fiilor Delfinului, viitorii Ludovic al XVI-lea, al XVII-lea și Carol al X-lea. Se retrage la Beaugency, unde va continua să scrie până la moarte o operă de economie politică, Le Commerce et le gouvernement considérés relativement l’un à l’autre (Comerțul și guvernul considerate unul în raport cu celălalt) (1780) și La Logique (Logica) (1780), pentru școlile poloneze, la cererea contelui Ignatiu Potocki. Langue des calculs (Limba calculelor), neterminată, apare postum în 1798.
Problematica fundamentală a filosofiei lui Condillac este o critică a metafizicii realizată din perspectiva unui senzualism absolut, mai intransigent chiar decât cel preconizat de John Locke. Inițiator al marilor materialiști ai secolului, Helvétius, d’Holbach, La Mettrie, el anunță pozitivismul. Originalitatea sa istorică provine, de asemenea, din neacordarea nici unui spațiu problemelor tradiționale (existența lui Dumnezeu, spiritualitatea sufletului, libertatea, binele sau răul).
Pentru Condillac, eul se definește ca o sumă a senzațiilor trăite sau amintite de către memorie.