Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Imagini arhiva/ Resturile dronei prăbușite au fost distruse Echipele de specialitate au neutralizat, prin explozie controlată, drona prăbușită vineri în regiunea nord-vestică a județului Tulcea. Aparatul de zbor fusese localizat inițial în masivul muntos Măcin, în proximitatea localității Greci, locul fiind securizat rapid de forțele de ordine înainte de distrugerea elementelor periculoase Potrivit informațiilor transmise de autorități, operațiunea a avut loc la ora 20:13 și a fost efectuată în condiții de siguranță de o echipă specializată a Ministerului Apărării Naționale.
Drona fusese identificată după ce a căzut în zona localității Greci, iar specialiștii MApN s-au deplasat la fața locului pentru evaluarea și securizarea obiectului. Operațiunea de neutralizare s-a încheiat fără incidente, prin detonare a controlată a dronei. Un mesaj RO-Alert a fost emis, vineri, în județele Galați și Tulcea, în contextul unei alerte aeriene.
Încă o dronă a fost observată în apropierea localității Luncavița, județul Tulcea, și s-ar fi prăbușit în zona Cetățuia, unde a fost semnalată o explozie urmată de un incendiu. A treia dronă a fost descoperită vineri, 14 august, în zona localității Plauru, județul Tulcea, iar o echipă de specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale s-a deplasat la fața locului.