Pompierii militari din Prahova intervin, marți seara, în comuna Izvoarele, satul Homorâciu, după ce un bărbat a încercat să traverseze râul Teleajen cu o căruță, moment în care ar fi fost luat de ape. „Din informațiile primite până în acest moment, ar fi vorba despre un bărbat în vârstă de 50-55 de ani, care ar fi încercat să traverseze cursul râului cu o căruță, moment în care a fost luat de apă”, informează ISU Prahova.

La locul intervenției au fost trimise o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă pentru sprijinirea operațiunilor de căutare și o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ Prahova. Echipajele sosite la fața locului au reușit să identifice calul și căruța, însă bărbatul nu a fost găsit până la această oră, potrivit ISU Prahova. Operațiunea este în desfășurare, iar pompierii continuă căutările pe cursul râului și în zonele adiacente.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *