Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Hepta. ro/Case roz lângă case verzi: secretul din spatele culorilor de la Burano La câțiva kilometri de Veneția, insula Burano atrage vizitatori din toată lumea printr-un peisaj ieșit din comun: case mici, aliniate de-a lungul canalelor, vopsite fiecare într-o culoare diferită de a vecinei.
Explicația din spatele acestui obicei ține de o comunitate de pescari, de o tradiție veche a dantelei și de reguli stricte care încă dictează ce culoare poate primi o fațadă. La aproximativ șapte kilometri de Veneția, în Laguna care înconjoară orașul, se află Burano, o insulă mică, locuită de puțin sub 3. 000 de oameni, devenită celebră datorită unui detaliu vizual greu de ratat: fiecare casă de pe malul canalelor are o culoare diferită de a vecinilor ei.
Roz aprins, albastru intens, galben, verde sau portocaliu se succed de-a lungul apei, transformând insula într-un decor care pare desprins dintr-un tablou. Cea mai răspândită explicație leagă tradiția de comunitatea de pescari care a locuit dintotdeauna insula. Potrivit legendei, aceștia își vopseau casele în culori vii pentru a le putea recunoaște ușor la întoarcerea de pe mare, mai ales în zilele cu ceață deasă, frecvente în lagună în sezonul rece.
O variantă înrudită a poveștii spune că nu pescarii înșiși își alegeau culorile, ci soțiile lor, care își vopseau casele astfel încât bărbații să le poată zări de pe bărci, de la distanță. O altă explicație, mai puțin poetică, dar la fel de plauzibilă, leagă diversitatea culorilor de nevoia practică de a delimita proprietățile într-un cartier cu case mici, lipite una de alta, aparținând adesea unor familii cu același nume de familie, care se identificau astfel mai ușor unele de altele. Niciuna dintre povești nu poate fi confirmată complet prin documente istorice, dar toate au un numitor comun: nevoia locuitorilor insulei de a se orienta ușor într-un peisaj dominat de apă și ceață.
Astăzi, fațadele colorate fac parte din identitatea arhitecturală protejată a insulei. Un proprietar din Burano nu poate alege orice nuanță dorește atunci când renovează exteriorul casei: lucrările la fațadă necesită, de regulă, aprobări din partea autorităților locale, iar nuanța aleasă trebuie să fie compatibilă cu aspectul general al zonei. Regula împiedică apariția unor culori stridente, întâmplătoare, și păstrează un fel de limbaj vizual comun al insulei, chiar dacă fiecare casă rămâne, în aparență, unică.
Dincolo de fațade, Burano este cunoscută la fel de bine pentru arta dantelei lucrate manual, o tradiție care datează, potrivit istoricilor locali, din secolul al XVI-lea, perioadă considerată „epoca de aur” a insulei. Meșteșugul a oferit, vreme de secole, ocupație femeilor din comunitate și a devenit celebru în toată Europa. Astăzi, Muzeul Dantelei funcționează în clădirea fostei Școli de Dantelă din Burano, unde sunt păstrate peste 200 de piese rare, unele datate încă din secolul al XVI-lea, iar vizitatorii pot vedea, uneori, meștere lucrând pe loc, cu tehnici care cer răbdare și ore întregi de muncă pentru un singur model.
În centrul insulei, Piazza Baldassare Galuppi găzduiește atât muzeul, cât și Biserica San Martino, recunoscută de la distanță după clopotnița sa vizibil înclinată. Deși faima insulei vine astăzi mai ales din turism, identitatea locuitorilor rămâne strâns legată de lagună și de pescuit. Printre preparatele tradiționale locale se numără risotto di gò, făcut cu un pește mic din lagună, cunoscut în italiană drept „ghiozzo”, care dă orezului gustul specific insulei.
La câțiva pași de stația de vaporetto, cea mai aglomerată zonă a insulei, se ascund alei liniștite, curți cu rufe puse la uscat și bărci legate direct în fața caselor, un decor cotidian real, nu unul amenajat special pentru vizitatori.