Noul sediu in care va functiona maternitatea Odobescu din cadrul Spitalului Municipal din Timisoara, miercuri, 23 iulie 2025, EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO

În mai 2026 s-au înregistrat certificatele de naștere pentru 10. 444 de copii, în scădere cu 211, respectiv cu 2%, față de luna aprilie 2026, potrivit INS.

Numărul certificatelor de deces înregistrate în luna mai 2026 a fost de 18. 825, dintre care 9. 734 pentru persoane de sex masculin și 9.

091 pentru persoane de sex feminin. Față de luna aprilie 2026, au fost înregistrate cu 588 de decese mai puține, ceea ce reprezintă o scădere de 3%. Numărul certificatelor de deces înregistrate pentru copiii cu vârsta de sub un an a fost de 51 în luna mai 2026, în scădere cu 10 față de luna aprilie 2026.

Sporul natural s-a menținut negativ în luna mai (-8. 381 de persoane), numărul deceselor înregistrate fiind de 1,8 ori mai mare decât cel al născuților-vii. Cele mai multe decese, la persoanele de 80 de ani și peste În luna mai 2026, 42,1% din totalul deceselor, respectiv 7.

925 de decese, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 de ani și peste. Alte 5. 283 de decese, reprezentând 28,1% din total, au fost înregistrate la persoanele de 70-79 de ani, iar 3.

025 de decese, respectiv 16,1%, la persoanele în vârstă de 60-69 de ani. Cele mai puține decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani, cu 41 de decese, 20-29 de ani, cu 65 de decese, și 0-4 ani, cu 72 de decese. Peste 9.

200 de căsătorii în luna mai În luna mai 2026, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 9. 218 căsătorii, potrivit INS. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și prin acordul soților, pe cale administrativă sau prin procedură notarială, a fost de 2.

055. Nașterile au scăzut cu 13% față de mai 2025 Față de luna mai 2025, numărul certificatelor de naștere pentru născuți-vii a fost mai mic cu 1. 561, respectiv cu 13%.

Numărul certificatelor de deces înregistrate în luna mai 2026 a scăzut cu 331, respectiv cu 1,7%, față de luna mai 2025. În cazul copiilor cu vârsta sub un an, numărul deceselor a fost cu 15 mai mic decât în aceeași lună a anului trecut. Sporul natural a fost negativ atât în luna mai 2026, când a fost de -8.

381 de persoane, cât și în luna mai 2025, când a fost de -7. 151 de persoane. În luna mai 2026, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 9.

334 de persoane, dintre care 4. 782 de persoane de sex masculin și 4. 552 de persoane de sex feminin.

În mediul rural au fost înregistrate 9. 491 de decese, dintre care 4. 952 la persoane de sex masculin și 4.

539 la persoane de sex feminin.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *