Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Prezentarea conducerii INM și a invitaților săi drept beneficiari ai unor cursuri de drepturile omului în Turcia este inexactă. Așa cum am explicat anterior publicării articolului, participarea noastră privește cooperarea dintre instituțiile de formare și pregătirea unor activități comune.
Aceasta nu presupune că INM consideră sistemul judiciar turc un model de respectare a drepturilor omului. O componentă esențială a acestei cooperări este chiar formarea pe care INM o va oferi colegilor turci. În noiembrie, vom primi la București tineri magistrați turci, pentru a lucra cu formatorii noștri asupra standardelor europene privind independența judecătorului și protecția drepturilor fundamentale.
Cooperarea include un proiect Erasmus+, finanțat de Uniunea Europeană, în care Școala Națională de Magistratură din Franța este cobeneficiar”, informează INM pentru G4Media. „Problemele privind justiția din Turcia, invocate în articol, sunt serioase. Ele explică însă de ce considerăm util să contribuim la pregătirea unei noi generații de magistrați turci, pentru ca aceștia să aibă acces la o formare care pune în centrul profesiei independența față de putere și apărarea persoanei împotriva abuzurilor.
Acesta este sensul implicării INM și în acest context trebuie prezentată publicului”, mai transmite INM în comunicatul transmis G4Media.