Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Nicușor Dan a primit-o în vizită oficială pe Droupadi Murmu, președinta Indiei. România și India își propun să dubleze volumul schimburilor comerciale și să ridice relația bilaterală la nivel de Parteneriat Strategic până în 2028, anul în care cele două state vor marca 80 de ani de relații diplomatice.

Anunțul a fost făcut după întâlnirea de la Palatul Victoria dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Republicii India, Droupadi Murmu, aflată într-o vizită oficială în România. Premierul a subliniat că relațiile economice dintre cele două țări au un potențial de dezvoltare semnificativ, în condițiile în care India este în prezent al treilea partener comercial al României din regiunea Indo-Pacific. „ India este al treilea partener comercial al României în regiunea Indo-Pacific, iar schimburile comerciale dintre țările noastre au ajuns anul trecut la aproape 1,3 miliarde de dolari.

Potențialul este însă mult mai mare ”, a transmis Ilie Bolojan. Discuțiile oficiale au vizat extinderea colaborării în mai multe domenii strategice, printre care energia, industria de apărare, tehnologia, industria farmaceutică și producția de îngrășăminte. „ Ne propunem să dublăm volumul schimburilor comerciale, să atragem mai multe investiții și să continuăm demersurile pentru ridicarea relației bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic în 2028 ”, a afirmat premierul interimar.

Potrivit acestuia, echipele guvernamentale ale celor două state urmează să accelereze proiectele aflate în derulare și să identifice noi oportunități de colaborare. Un punct important al discuțiilor a fost conectivitatea comercială. Autoritățile române consideră că Portul Constanța poate avea un rol strategic în facilitarea accesului produselor indiene pe piața europeană.

„ Portul Constanța poate deveni un punct de acces important pentru mărfurile indiene către piața europeană și un element-cheie al Coridorului Economic India–Orientul Mijlociu–Europa (IMEC) ”, a precizat Bolojan. Oficialii români au discutat și despre dezvoltarea conexiunilor aeriene directe între România și India, pentru susținerea comerțului, investițiilor, turismului și relațiilor dintre cetățeni. Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, în evenimentului „Romania India Business Forum”, că relația economică dintre cele două state are perspective importante de dezvoltare.

Șeful statului a evidențiat dimensiunea economică a vizitei președintei Indiei și a subliniat avantajele pe care România le poate oferi investitorilor indieni. „ India este a patra economie a lumii. India este un mare centru de inovație tehnologică ”, a afirmat Nicușor Dan.

Potrivit acestuia, România poate reprezenta un punct de legătură între Asia și Europa datorită poziției geografice, infrastructurii de transport și resursei umane din domenii precum tehnologia și cercetarea. „ România este poarta de intrare dinspre Asia, înspre Europa. De asemenea, România este o țară cu o perspectivă energetică interesantă și cu o calitate a personalului importantă, în special în zona de tehnologie, științe și IT ”, a afirmat președintele.

Nicușor Dan a precizat că peste 600 de companii cu capital indian sunt înregistrate în România și au creat mai mult de 10. 000 de locuri de muncă. Printre domeniile în care sunt prezente companiile indiene se numără IT-ul, industria auto, metalurgia și sectorul farmaceutic.

„Un exemplu este Terapia Cluj, dar avem de asemenea companii în zona de IT, în zona auto și în metalurgie. Există oportunități interesante pe piața românească pentru companii indiene care să vină să investească”, a precizat președintele. El a precizat că noi oportunități de colaborare există și în domenii precum energia și industria de apărare.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *