Incidentul a fost anunțat de Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui anunț, MApN a fost solicitat să intervină pentru verificarea unui obiect plutitor, posibil fragment de dronă aeriană, semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, în Marea Neagră.

Acesta se afla la aproximativ 25 de metri de digul de sud al Portului Midia. O echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române intervine în zona indicată pentru identificarea și evaluarea obiectului, a precizat MApN. Invazie de drone în România Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a afirmat că România a înregistrat peste 100 de incursiuni pe cale aeriană, terestră și maritimă, fie prin drone, fragmente ale acestora sau drone maritime.

Patru drone au fost doborâte în cazul incidentelor aeriene. Șefa diplomației a mai spus că autoritățile române lucrează cu aliații NATO și Comandatul Suprem al Forțelor Aliate din Europa, dar și cu Statele Unite ale Americii, pentru consolidarea flancului estic. „Colaborăm îndeaproape cu ceilalți aliați și, împreună cu SACEUR, avem un plan clar pentru consolidarea capacităților pe flancul estic.

De asemenea, lucrăm în acest moment în relației bilaterale cu Statele Unite, partenerul nostru strategic, pentru a ne asigura că, în procesul de reevaluare a posturii prezenței americane în Europa, regiunea Mării Negre și flancul estic sunt tratate cu prioritate”, a mai spus Țoiu. Intervenția Oanei Țoiu la CNN a apărut după ce o dronă marină încărcată cu explozibil a fost distrusă de Armata Română, cu tunul de bord al unui avion F-16. Drona a fost detectată la câteva sute de metri de lucrările de la platforma Neptun Deep, în Marea Neagră.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *