Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Intervenție rapidă în Sighișoara Un incendiu a izbucnit duminică la un centru cu destinație socială și de îngrijire a persoanelor vârstnice din municipiul Sighișoara. În urma incidentului, 39 de persoane au fost evacuate și una primește îngrijiri medicale la fața locului.

O persoană a fost dusă la spital. „Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil (centru cu destinație socială, îngrijiri persoane vârstnice) situat pe strada Justiției, din municipiul Sighișoara”, se arată în informarea emisă de ISU Mureș. Autoritățile au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

În momentul declanșării incendiului, în interiorul căminului social se aflau 40 de persoane. Dintre acestea, 36 s-au autoevacuat în siguranță, în timp ce alte trei persoane au fost scoase din clădire de către echipele de salvare. O altă persoană, conștientă, a necesitat asistență medicală la fața locului din partea echipajelor de prim ajutor.

„Victima, conștientă, intoxicată cu fum și încadrată în cod galben, a fost transportată la CPU Sighișoara pentru îngrijiri medicale suplimentare”, a transmis ISU Mureș. „Incendiul este lichidat. În continuare, pompierii acționează pentru ventilarea încăperilor și înlăturarea fumului”, au mai transmis autoritățile.

Incendiul s-a manifestat într-una dintre camere, celelalte încăperi nefiind afectate. Citește pe Antena3. ro Mai nou, pensionarii europeni au descoperit paradisul într-o țară din Balcani: „Totul e mai ieftin aici.

Trăiesc ca un rege” &times Citește pe LongevityMagazine. ro 9 interpretări comune ale viselor și semnificațiile lor Citește pe Fanatik.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *