Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Ce nu ai voie să mănânci de Ziua Crucii, 14 septembrie Pe 14 septembrie, creștinii ortodocși și catolici prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători ale creștinismului. Este singura zi din calendarul bisericesc marcată cu post aspru și rugăciune profundă, amintind de patimile și moartea Mântuitorului pe Golgota.
Pe 14 septembrie, Biserica Ortodoxă, alături de cea greco-catolică și cea latină (catolică), prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci , cea mai veche dintre sărbătorile creștine, marcată în calendar cu cruce roșie, semn al importanței sale deosebite. Data este considerată, în tradiția populară românească, și reperul care vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Sărbătoarea din 14 septembrie amintește de două evenimente solemne din istoria creștinismului timpuriu.
Primul este Aflarea Sfintei Cruci, lemnul pe care a fost răstignit Iisus Hristos, de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, și înălțarea acesteia în fața poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335. Potrivit tradiției bisericești, Elena a găsit pe Golgota trei cruci identice: cea a Mântuitorului și cele ale celor doi tâlhari răstigniți alături de El. Pentru a afla care dintre ele era crucea pe care murise Hristos, patriarhul Macarie a pus, pe rând, fiecare cruce lângă trupul unei femei decedate.
Femeia a înviat abia în momentul atingerii cu cea de-a treia cruce, semn, conform credinței creștine, că aceasta era crucea adevărată. Al doilea eveniment comemorat este readucerea Sfintei Cruci la Ierusalim, în anul 629, după ce fusese luată de perși. Împăratul bizantin Heraclius a readus lemnul sfânt și l-a așezat, cu mare cinste, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, într-o nouă ceremonie de înălțare solemnă, tot pe 14 septembrie.
Sărbătoarea este legată și de un moment important din viața împăratului Constantin cel Mare: înainte de lupta decisivă cu Maxențiu, un dușman al creștinilor, Constantin ar fi avut o viziune: pe cer, în plină zi, i-ar fi apărut o cruce formată din stele, însoțită de inscripția „Prin acest semn vei învinge”. După victoria obținută în această luptă, împăratul a poruncit căutarea Sfintei Cruci la Ierusalim, ceea ce a dus, ulterior, la aflarea ei de către mama sa. Crucea rămâne, în tradiția creștină, simbolul central al biruinței asupra morții și a păcatului, motiv pentru care ziua dedicată înălțării ei ocupă un loc special în calendarul bisericesc.
Spre deosebire de majoritatea sărbătorilor creștine, Înălțarea Sfintei Cruci este cinstită printr-un post aspru, indiferent de ziua săptămânii în care cade data de 14 septembrie. Postul este ținut în amintirea patimilor și a morții Mântuitorului pe cruce, iar la Sfânta Liturghie din această zi se citește Evanghelia Patimilor, cea folosită de regulă în Vinerea Mare, care descrie răstignirea lui Hristos pe Muntele Golgota. Postul aspru din această zi are și o dimensiune simbolică suplimentară: conform credinței populare, cel care își amintește, într-un moment dificil din viață, în ce zi a săptămânii a picat Ziua Crucii din anul respectiv, va trece cu bine peste încercarea prin care trece.
În calendarul popular, 14 septembrie mai poartă și numele de Cârstovul Viilor sau Ziua Șarpelui. Prima denumire este întâlnită mai ales în zonele deluroase și regiunile sudice ale țării, marcând, simbolic, începutul culesului viilor, în această zi, preotul obișnuiește să sfințească via și butoaiele de vin, pentru ca gospodarul să aibă parte de o recoltă bogată în anul următor. Ultimii struguri rămași pe ultima tufă de viță nu se culeg, ci se lasă ca ofrandă pentru păsările cerului, motiv pentru care, în popor, sunt numiți „strugurii lui Dumnezeu”.
Tot de Ziua Crucii începe, tradițional, și bătutul nucilor, deși consumul lor este evitat chiar în această zi, miezul de nucă are, conform credinței populare, forma unei cruci.