Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Cum Reflectă Imnul Național lupta continuă pentru Libertate Ce mai înseamnă astăzi, în era imaginilor și a mesajelor șchioape derulate cu degetul, un simbol național? Imnul, de pildă?
Câți români îi cunosc oare pe de rost versurile, ori că ziua de 29 iulie îi e consacrată? La asemenea mirări a încercat să răspundă Ioan-Aurel Pop, distins dascăl și istoric. În deschidere: „Se aud din când în când voci care spun că a trecut prea mult timp de la 1848 până astăzi, pentru ca ideile și idealurile exprimate în Imnul de Stat al României să mai fie valabile, să mai trezească emoții.
Ba, unii spun că nici nu mai este nevoie de astfel de simboluri naționale. Și nici nu este chiar de mirare că sunt asemenea «voci», din moment ce însăși civilizația noastră este azi aspru chestionată și criticată. Aceste «voci» au generat rândurile de față.
Imnul de stat trebuie (trebuia) să exprime esența unor idealuri și realizări din trecutul unei țări sau al unui popor. De regulă, orice imn este legat de momente istorice memorabile, de fapte ieșite din comun, de personalități majore, încât intonarea lui să trezească – deopotrivă prin versuri și muzică – emoții deosebite, sentimente înălțătoare. Sunt și momente în istorie când imnurile ajung să fie abandonate și înlocuite cu altele, cum a fost cazul cu ceea ce s-a petrecut în România modernă, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până astăzi.
Noi ne-am schimbat imnul de vreo cinci ori, încât străinii nu au prididit întotdeauna să ne țină socoteala și au încurcat melodiile la unele ceremonii. Așa că schimbarea imnurilor (și a simbolurilor naționale în general) era, pentru unii observatori, bucuria nebunilor. ” „Actualul Imn de Stat al României – a evidențiat academicianul Ioan-Aurel Pop – a fost adoptat la scurt timp după căderea regimului comunist în 1989, dar a fost alcătuit în timpul Revoluției de la 1848.
Versurile sale fac parte din poezia «Un răsunet» de Andrei Mureșanu, iar muzica aparține (se pare) lui Anton Pann. Era perioada de redeșteptare națională (după episoadele luptei de emancipare din secolul al XVIII-lea), când s-a formulat și programul de țară pentru România, derulat între 1848 și 1918. Versurile au fost elaborate în focul luptei pentru libertate a românilor din Transilvania.
De aceea, chemarea «Deșteaptă-te, române! » îndeamnă la emancipare de sub dominația străină. Dominatorul nu este numit, dar el poate să fie Imperiul Habsburgic, alte imperii vecine sau Ungaria reînviată, care decisese la 1848 anexarea Transilvaniei fără ca românii să fie consultați.
Realii și posibilii asupritori sunt «barbarii de tirani» sau «dușmanii cruzi», cei care nu înțeleg să aplice decât dreptul forței. Față de imnurile altor țări, Imnul României nu exprimă idei xenofobe sau șovine, nu vrea distrugerea altor popoare și nici nu consideră că poporul român se situează deasupra altor popoare. ” Cum clamează altele: „De exemplu, Imnul Ungariei (alcătuit la 1844) începe cu versul «Doamne, binecuvântează-i pe maghiari!
», iar cel al Germaniei (versuri din 1841), cu «Germania, Germania, deasupra tuturor! ». În cazul Germaniei, se pare că sensul inițial a fost «Germania, Germania, mai presus de toate!
», în ideea ca germanii să lase la o parte rivalitățile și să se concentreze pentru unitatea națională. Dar, în anumite perioade, unii lideri germani au considerat, dând un sens schimbat versului evocat mai sus, că Germania trebuie să conducă lumea și să fie deasupra tuturor țărilor. Oricum, versurile sunt un îndemn pentru ca Germania să înflorească, să crească, să progreseze.
Imnul României este departe de asemenea orgolii și de o astfel de trufie. Românii considerau la 1848 că au și ei dreptul la libertate, împreună cu toate popoarele.