Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Poliția Română/Cum sunt folosite dispozitivele de vomat sub paravanul terapiilor alternative. Evenimentul „Amazon Weekend” a fost oprit în forță de procurorii DIICOT și polițiștii antidrog, la sfârșitul săptămânii trecute, iar sesiunea de „iluminare” și „purificare” spirituală de la o pensiune din localitatea Boșorod, județul Hunedoara nu a mai avut loc.
Participanții au plătit 650 de euro de persoană pentru câteva zile de „terapie” cu Ayahuasca, dar Poliția a mai descoperit și alte tipuri de droguri pregătire pentru participanți de cei doi șamani care au fost arestați preventiv și urmează să fie judecați pentru trafic de substanțe interzise. Este a doua tentativă de acest fel din ultimii șase ani, iar reprezentanții Poliției Române spun că traficul de stupefiante este din ce în ce mai bine ținut în frâu, prin acțiunile forțelor de ordine: dacă în 2024 s-au confiscat o tonă de substanțe interzise, anul trecut a fost scoasă de pe piață o cantitate de trei ori mai mare și se așteaptă rezultate similare anul acesta, situație care îi descurajează pe traficanți. Așa-zisa purificare spirituală sau iluminare adusă în România de șamani din America Centrală nu este altceva decât o încercare de a plasa pe piața românească droguri din mai multe categorii, mascate prin prezentarea efectelor terapeutice ale unei plante halucinogene amazoniene, denumită Ayahuasca.
Cazul descoperit săptămâna trecută în județul Hunedoara nu este primul. Ceva similar s-a întâmplat în 2020, când s-a descoperit că fostul şef al serviciului secret al Ministerului de Interne, Gelu Oltean, patrona o astfel de rețea, printr-o clinică pe care o deținea împreună cu iubita sa, Vanessa Youness. Cei doi au încercat să îşi autorizeze clinica în care se consuma Ayahuasca, dar au fost opriți de Poliție și DIICOT.
Inițial, Ministerul Sănătății a refuzat să le autorizeze clinica, dar afacerea a continuat, o perioadă, deși reprezentanţii ministerului le-au atras atenţia celor doi că substanţele folosite în cadrul ritualurilor sunt interzise. Astfel s-a ajuns în dosarul Ayahuasca din 2020 la infracțiune în formă continuată, procurorii menționând în rechizitoriu faptul că cei doi cunoşteau situația. Procurorii DIICOT au mai menționat că Gelu Oltean era protectorul grupului infracţional organizat care a fost destructurat prin respectiva acțiune, dar avea grijă şi de imaginea publică a clinicii iubitei sale.
Drogurile folosite la ritualurile şamanice erau aduse prin curier în România şi ridicate de Vanessa Youness. La percheziţii, procurorii au găsit un colet de 7 kilograme expediat de Thomas Lishman. În anul 2019 au avut loc 20 de ceremonii de acest fel la clinica din județul Dâmboviţa.
Gelu Oltean, Vanessa Youness, dar şi Thomas Lishman – cel care le livra drogurile – au fost trimişi în judecată de DIICOT. În cadrul ceremoniilor se consuma un preparat din Ayahuasca ce conţine DMT (N,N-dimethyltryptamine) – „drog de mare risc”, conform rechizitoriului. După acest caz care a ajuns la tribunal abia în anul 2023, cu o întârziere de trei ani, dar a stârnit suficient de mult scandal încât să poată afla toată lumea că sunt interzise în România ritualurile de „purificare spirituală” cu Ayahuasca, doi „șamani” au lansat o ofertă similară cu cea a grupului infracțional condus de fostul șef al DGIPI, dar la o pensiune din județul Hunedoara, pentru un „eveniment” axat pe consumul de Ayahuasca, denumit „Amazon Weekend” și oprit la timp de polițiști.
„Șamanii” sunt un peruan și un danez, ambii arestați preventiv, iar organizatoarea româncă, Aurora Pețan, președinta Fundației Dacica, a fost plasată sub control judiciar.